Filmam cai abandonati de dimineata pana la apus. Dupa ce reflectorul nu-i mai lumineaza indeajuns ranile ne hotaram sa-l salvam. Facem filmari ,,dramatice" in editii repetate, ipocrit le urlam incompetenta dar noi profitam de durere.

Traian Basescu calca in picioare si ultima fila a unei constitutii pe care nu dam -de la presedinte la ultimul om din tara- doi bani.

O cersetoare-si tine in brate in metrou un copil cu intreg corpul cicatrizat povestind cum ceilalti doi au fost carbonizati in baraca in care locuiau.

Adriean Videanu ma minte in fata spunand ca strada pe care locuiesc a fost finalizata ,,la nivel de cale de rulare". Astazi, o fetita de sase ani a cazut intr-un canal nefinalizat (nesemnalizat, neacoperit) adanc de 3 metri aflat pe calea de rulare.

In trafic un ,,bucurestean fericit" ne-a scuipat parbrizul pentru ca nu am trecut inaintea lui pe rosu pentru ca si el sa poate trece.

Doi copii de prin clasele gimlaziare isi dedica manelele lui Guta, fiecare de pe telefonul lui ultra-(scump) plat pe scaunele din dreapta mea in tunelul dintre statiile Universitate si Unirea.

Astazi, in casuta postala violata zilnic masiv de pliante cu imprumuturi bancare, flyere electorale ori oferte de carnati oltenesti ale unor supermarket-uri falimentare, am regasit un plic alb (asa cum doar plicurile facturilor mai sunt) de marimi supradimensionate. Calendarul SOS Kinderdorf.
Nu stiu cum mi-au descoperit noua grota de trei camere situata la etajul inferior al unui bloc cu arhitectura comunista (construit in ,,anno domini" 1984) ce are probleme cu canalizarea, intreg sistemul chircindu-si matele plumbuite sub presiunea apelor clorate, dar in plic am regasit un calendar. 12 file cu reproduceri ale unor desene naive iesite din mainile unor copii carora familia mea le facea donatii modice anuale de cand ma stiu.
Doar ca antitetic filantropei (desi m-am hotarat sa le virez ceva in cont) calendarul are pentru mine o cu totul alta insemnatate. Tanar fiind (si imi cer scuze repetat tuturor celor care m-au cunoscut in acea perioada) filele cu numere incercuite pentru a-mi reaminti zile de nastere ale unor oameni carora le trimiteam si inca o mai fac intotdeauna urari cu intarziere ascundeau pagina cartonata de dupa decembrie pe care, cu un marker de culoare neagra, butucanos cu varful tocit -fara nici o aluzie sexuala- punctam, pontam, notam persoanele cu faceam sex.
Dincolo de penibil imi amintesc parca mandru de putintimea petelor acrilice negre. Oricat as fi evoluat, nu pot sa nu dau o aura idilica unei vieti mult prea comode in care problemele mele incapeau timp de un an pe un singur rand, cand nu-mi uram telefonul mobil pentru ca nu suna niciodata -mai exact suna in momentele impropii apelat de persoane calificabile aceluiasi adjectiv. Problema este ca am imbatranit punctandu-mi la propiu greselile fara sa inteleg nimic.

Undeva in Italia, saptamana trecuta un roman rrom a agresat si ucis o femeie. Dincolo de sadismul urmatoarelor cuvinte realitatea este ca nu este nimic nou. Astfel de comportamente nu sunt o noutate, oamenii se omoara intre ei din varii motive inca de cand au realizat ca intre ei si animale exista o mica diferenta de echilibru.
Socant pentru unii este valul (si nu este decat inceputul) anti-romanesc pe care l-a generat acest aparent comun fapt. Mai mult sau mai putin, presa autohtona, italiana ori internationala, politicieni de ranguri diferite, cu decibeli mai mult sau mai putin ridicati, pana si oamenii din strada s-au inflamat si au DESCOPERIT evidentul. Romanii! Romanii din Italia, rromii din cizma, etnicii ori majoritarii mioritici din Spania, Marea Britanie ori Germania.
Si sunt uimiti ca ei exista. Dincolo de agenda politica a carei cai nebanuite este direct legata de votanti doar o data la patru ani (si care este total neinteresata de cetatenii externalizati din imposibilitatea lor de multe ori fizica de a vota- locuiesc departe, consulate insuficiente, etc.) problema este reala omului de pe strada, din autobus, vecinei, rudei. Nu cred ca la momentul acesta mai exista cineva in Romania care sa nu cunoasca pe cineva plecat sau pe cineva care are pe cineva plecat. Nu cred de asemenea ca aceasta este problema, o migratie in cadrul Uniunii este necesara in acoperirea eficienta a deficitului de muncitori, a dezvoltatii multiculturale, etc. atata timp cat acei oameni nu merg dincolo pentru a fi ,,cetateni inferiori" (termen consacrat de regimurile fascist-totalitate).
Acea femeie ucisa este nu atat problema Italiei ci a noastra, a Romaniei. Pentru ca oricat ne-am juli buzele in pronuntarea Directivelor Europene ce interzic extradarile, acei oameni au ajuns acolo din vina noastra. Si nu atat din vina noastra directa de a nu ne fi securizat eficient granitele ci din vina deja istorica de a nu ne fi integrat minoritatea (sa recunoastem, nu am vrut niciodata sa o integram) rroma si pentru ca tratamentul fobic (pentru ca in strainatate nu suntem rromi si locuim in tabere improvizate ci romani, toti, indiferent de etnie) pe care-l resimtim acum este o inversare ironica de forte. Suntem lupul ce urla oilor pentru ca noi suntem xenofobii, rasistii ori homofobii. Si ne e teama sa vorbim romaneste pe strazile din Roma ori Madrid? Roata s-a intors si imi pare doar rau ca nu putem tipa virginal in a ne lua apararea. Ne-am exportat atat de eficient defectele si greselile, acum platim. Rolurile s-au inversat si nu ne mai place nici de regizor nici textul.
Dar problema se va stinge de la sine, va deveni derizoriu ori perimat mediatic si noi vom uita pentru ca Traian Basescu va injura din nou Guvernul ori Parlamentul, ori vreun corupt isi va expune nudurile caltabosilor in prime-time-ul televiziunii nationale. Doar ca nu vom fi schimbat nimic, tiganii vor ramane tigani, homosexualii homosexuali si majoritatea ignoranta.

Citeam astazi in metrou. ,,Ultimii carora le iertam infidelitatea fata de noi sunt cei pe care i-am deceptionat." (E. Cioran - Despre neajunsul de a te fi nascut, Humanitas, 2006)
Am citit. Am recitit. M-am uitat tinta in geamul usor inclinat in podea in care ma reflectam. Am asteptat statia la care trebuia sa cobor, am pus gentil cartea pe scaun si am lasato dupa ce usile metalice s-au inchis sa alunece in venele cimentate ale unui oras libidinos.
Este prima data cand mi se spune adevarul. Iar eu l-am parasit pe un scaun bleu ce intra in conflict flagrant cu galbuiul copertii.

Penitenta infinita a iadului, Belzebuth-ul terestru ori picatura chinezeasca fara de sfarsit trebuie sa fi punga. Punga este acel obiect in care, langa iubita bosumflata ca i-ar ai duso la ,,un alt film naspa", stau, asteptandu-te pe tine, molfaitor al neuronilor decentei, mici decibeli travestiti in diforme inflorescente de popcorn. Floricele, ,,cucuriji".
Orice invitatie la film imi ridica dincolo de intrebarea esentiala a gustului pe care-l are persoana care ma invita - si putem afla multe despre ceilalti doar invitandu-ne la film, poate mai mult decat dupa un one-night-stand- parul (intr-o forma nebanuita, in valuri si creste ce-si datoreaza existenta mainii priceput-sado-masochiste a hair-styler-ului meu) de pe ceafa.
,,Vrei sa mergem"... unde? intr-o sala unde, desi putini fiind, sunetele dau impresia unui grajd, zeci de mandibule scrasnind intre dinti micutii diavoli ridicati din ultra-galacioasa dumnezeiasca punga. Nimic nu va supravietui pungii. Noi vom intra in stare de ,,exitus" (cum un hidos rezident declama in fata a zeci de microfoane intr-o declaratie pentru prime-time news), maxilarele noastre se vor narui, celulele noastre vor deveni humus vandut in florarii, sufletul va bantui apartamente comuniste prost antifonate pana cand se vor autoexila in ghena dar PUNGA(!), punga va ramane, ea nu va muri, nu va putrezi. Ea va exista! Dumnezeu a creeat barbatul, i-a luat o coasta, a facuto pe Eva dupa care amandurora le-a dat doua bilete la un film prost si le-a pus cate-o punga-n mana. Amin!

Fiecare dimineata nascuta din oboseala euforica a noptii anterioare este sinonima depresiei presuicidale. Ne petrecem nopti stralucitoare dansand pana la orele diamantate ale rasaritului, ne secatuim de lichidul zirconic unduindu-ne in nori de fum cancerigen, obosim platinat, ne urcam in taxiuri spoite in culori demne de parade gay si gonim acelelerand pedala onirica spre paturile de cristal cu viteza dovleacului si soriceilor Cenusaresei. Adormim in paturi ale caror asternuturi trebuie ascunse cand cineva ne viziteaza si visam printre buchetele naiv imprimate in panza ce se se imbiba de mirosul greu de nicotina si oboseala pe care-l revarsam.
Undeva spre mijlocul urmatoarei zile ma trezesc, blestem pentru a milioana oara chinezii ale caror maini au produs jaluzelele neregulate care ar avea in rectilinietatea lor aproximativa dorinta de a tine soarele (mereu clar). Dupa o jumatate de ora de motait in sunetul de fond al unor televiziuni avide de catastrofe, decid implacabil: dus. Pornesc apa rece supunandu-mi epiderma tropicala supliciilor berinskiene si in efectul ,,galetii" ma trezesc complet.
Urmeaza invariabil rememorarea rusinoasa a noptii, regretul moral si lenevirea. In dimineata de dupa, nimic nu-mi prieste, nu telefonatelor zaharisite cu ,,mamici glazurate", nu literatura serioasa si in mod sigur nu literatura de autobus, nu Mezzo dar nici PRO TV, nimic. Stau ca in urma nulitatii precreationistea unor droguri sintetice si sorb Red Bull-uri (cat de snob) congelate cu viteza consumului de kerosen a jumboj-jet-urilor la decolare fara in schimb a ma bucura de altitudinea de croaziera a trupului meu.
Schimb cearceafurile si adorm devreme cu televizorul bodoganind prin vocile unor femei ultrafardate ce isi contempla iluzia egalitatii intre sexe. Ma trezesc a doua zi devreme uitand voluntar atat ,,drogul" cat si ,,sevrajul" in timp ce-mi misc periuta in pulsatii cuminti peste smalt.

Morala este invers proportionala dezvoltarii economice, cu cat oamenii au mai multi bani cu atat isi permit mai multe jucarii sexuale.

In secolul nostru morala mai poate fi gasita doar in vidul universului. Din pacate am alungato chiar si de acolo lansand sateliti de spionaj.

Imoral este tot ceea ce nu fac eu.

Sexul este morala noului mileniu deci sa speram intr-o lume morala.

Ultimul moralist adevarat a murit atunci cand Durex lansa lubrifiantul mentolat.

Memorez zeci de momente fara insemnatate, imagini, mirosuri, ganduri pe care le-am avut. Creierul meu, undeva intre cortex si hipotalamus indosariaza mii de franturi, sute de celule inglobare intre membrane cu figuri, caderi de lumina, culori ale unor cutii de prezervative, silabe rostite de pereti ce fura cuvintele din gura trecatorilor si le rasfrang flagelandu-si stucaturile, crampeie din partiturile unor melodii auzite in taxiuri, nume de firme, rasuflari.
Fiecare experienta (sexuala) isi are acolo, in seiful meu ,,ceva"-ul ce-mi aduce aminte. Nu retin (si stiu ca suna atat de prostituata propozitia) fiecare persoana cu care am fost dar fiecareia i-am ,,furat" ceva din ceea ce a fost in acel moment, inainte ori dupa. Retin perfect fiecare fibra a unui corp luminat frontal de un bec mult prea puternic dintr-o camera alaturata, modele de lenjerii, culori ale usilor, fire de par ingropate in cearceafuri, linii ale fruntilor. Este modul meu de a retine fiecare moment, Joyce-ian, neretinand decat inutiluri ce-mi fac amintirile atat de reale.
De la aceste franturi amintesc ori inverntez amintiri, reorganizez inexistente, regizez fiinte si-mi creez acea imaginatie pe care in alt secol am cataloga-o nebunie. In acest secol, aiureala.
In realitate, sunt prea tanar pentru a retine lucururi serioase, nu retin tehnici sexuale ori numere de telefoane cum nu retin nici orare ale trenurilor pe care trebuie sa le prind ori date de nastere; relevanta seriosului ori importantului vine atunci cand nimic nu mai este cu adevarat serios sau important. Nu ar trebui sa retinem din vietile noastre decat ceea ce ne-am fi dorit sa se intample. Este modul prin care si istoria se scrie.

Am primit de la o prietena ce-mi citeste blog-ul in mod constant o frumoasa veste, sunt nominalizat pentru cel mai bun blog al anului in cadrul ,,Galei Premiilor Gay".
Iata site-ul unde puteti vota si voi: http://www.beanangel.ro/sfg2007/gala.htm

Intoarcerea la ,,realitatea mioritica" este una din cele mai brutale experiente pe care o calatorie in strainatate ti-o poate oferi. Revenit din ,,Occidentul" pe care cu totii il blamam ca pisica careia branza la care nu ajunge ii pute nu pot sa nu ma sochez de ceea ce in mod obisnuit intr-un cotidian din ce in ce mai ocupat il iau de drept. Nu este prima oara cand vorbesc despre mizeria (atat in sens propiu cat si figurat) pe care o acceptam cu nonsalanta unui estet intr-o pinacoteca burdusita de tablouri celebre.
Problema este nu atat aceea a jegului ci a noastra. Stim ca mizeria exista, ca uratenia ne defineste totalmente mediul in care traim si nici macar nu mai astept ca cineva sa faca ceva dar la noi se practica ,,izmenele din tara pana la smoking-ul din strainatate" (vezi Dilema Veche de saptamana aceasta, articolul lui Andrei Plesu). Mai exact, intre granitele noastre suntem ,,noi" dar cum trecem de liniile punctate de pe harta, patriotismul si ,,sub pres"-ul devine un cantec pe care-l ciripim pana cand, la nici trei metri de granita -la intoarcere- scuipam zilele in care ne-am repudiat marlania.
Intre ceea suntem si ce aratam ca suntem diferenta este intr-o antiteza de cote galactice iar fenomenul a luat atata amploare incat nu mai stim ce inseamna a fi intr-adevar manierat, totul devine o minciuna practicata pana la paroxism si dincolo de el. Pe scurt, am devenit experti ca cei ai teatrului japonez al mastilor in schimbarea izmenei intr-un smoking facut din acelasi material ieftin.

Prima amintire pe care o am este, nedefinita ca timp, intr-o zi al carei anotimp nu mi-l aduc aminte mana mamei care imi cumpara o mica masina rosie din libraria de vis-a-vis de blocul in care locuiam in acea perioada, o hidosenie cenusie al carui apartament de la ultimul etaj revela o terasa hausmanniana, o ,,gradina ascunsa" in tonajul cimentat, un apartament din care si acum rememorez robinetele lipsite de presiune ce plangeau decesul din viitorul apropiat al comunismului. Eram atat de fericit de bucatica de plastic prost turnat ce arata ca una din acele vehicule fara aerodinamica ce necesitau acrobatii ale imaginatiei pentru a ti le explica incat pot revedea in orice secunda fiecare muchie, inflexiune a culorilor, porii vopselei ori farurile strambe. Nimic dinainte nu a contat inainte, nimic dupa, doar acel obiect al adoratiei prescolare.
Am iesit mirosind clorul manjit pe podeaua mozaicata in bucati nedefinite de marmura, ne-am infiintat pe trotuar, am evitat unul din acele cadavre ruginite scartaind pe placi mortuare, hidoasele tramvaie ale Bucurestiului ce si acum ma inspaimanta, am trecut strada si ne-am adapostit de larma unui oras al carui singur sunet real este urletul in culoarul claustrofob.
Atingeam acel punct rosu ranit in colturi de patru rotite negricioase cu pasiunea demna erotismului, miscam incet in aer masina accelerand pe pasarele invizibile in timp ce liftul frana si declicul usii ii anunta sosirea.
Undeva intre etajul 4 si 5, admirandu-mi bijuteria nou dobandita, toracele de tinichea al masinii s-a dezlipit si rotitele impreuna cu un mic motoras format dintr-un arc in tensiune s-au prabusit pe podeaua de lemn a ascensorului.
Am ajuns la etajul 8 plangand in hohote, asteptand cu bucatile de fier decedate o inviere . Ma uitam fix in pumnul ce priveghea jucaria. Nimic nu s-a miscat. Invierea a intarziat la infinit iar masinii i-au luat locul mantuitori LEGO, puzzle-uri ori jocuri de carti.

Desi ne nastem goi, ne-am pierdut nuditatea nu neaparat atunci cand Eva s-a hotarat ca are nevoie de un push-up bra pentru ca Dumenzeu nu s-a gandit sa-i ia o coasta si sa faca din aceasta un chirurg plastician ci atunci cand, fiinte sexuale fiind am hotarat sa prefacem incapacitatea multora dintre barbati de a nu ejacula mai devreme de 10 minute inventand hainele si implicit preludiul.
Fiecare haina conteaza, fiecare accesoriu de aruncat pasional prin casa ca martor al unei partide de mult ratate arata disperarea celor 10 minute. Ori cel mai bine se vede aceasta disperare din partea musulmanilor care-si imbraca femeile in mii de metri de voaluri, incat sexul este la ei ceva nu departe de desertul lor. Dulce, gras, in mii de foi.
In occident imbracamintea are nu atat valoarea prelungirii cat cea a emanciparii, tanga-ul nu spune ,,I`m hot" ci un cuminte ,,nu mi-am mai luat atata material pentru ca nu e nevoie, tu nu mai contezi, acasa jucaria mea de silicon ma asteapta langa tricoul de la reduceri cu care dorm ".
Imbracamintea a devenit totusi o piele comoda, o piele frumos parfumata, colorata, calcata care, in hidosenia noastra ne mai ascunde astfel incat cineva se mai uita la noi. Cei urati, miniomii, mastodontii, gelatinosii, toti reusesc sa ne capteze ochii fugitivi printr-un tricou, bijuterie ori esarfa. Ne uimesc ori ingrozesc. Riscul modei.
Imbracati, ne petrecem ziua intr-un balet al tesaturilor, miscarile ne sunt intr-o coreografie cuminte, intre tricou si pantalon, intre bumbac ori polistiren. Dezbracati totusi, inainte de partide de sex ne pierdem gratia, ramanem cu mainile pe langa corp, le miscam in gol fara a ne da seama ce lipseste pana ne dezmeticim si cu miscari stangace fugim rapid spre primul nud la fel de pierdut in orientare ca si noi. Sexul practicat in nud este mai mult o afinitate in fobii. Putinii dezinvolti ai nudului au mai ramas in postmodernitate nudistii, balenele si Catalin Botezatu ale carui haine si le disperseaza cu fericire stiind ca zecile de firme cu nume frantuzesti celebre ingramadite ca intr-o spalatorie ieftina ii ard pielea ca apa sfintita lui Satan.

Tot mai des aprind televizorul si- pana sa-si arata in nud rubensian ochilor mei pixelii, difuzoarele-i urla direct din plamanii amplificati ai unor domnite ce ma cearta, tipa , ma mustruluiesc mai ceva ca o mamiţă wagneriana. Dictatoarele materne imi reproseaza in cor un singur lucru : ,,de ce nu ma sunati ?’’, ,,suna-ma acum’’ (nu, nu sunt fierbinte- tu idiotule- nu sunt pe canalul erotic, eu sunt o doamna, ce tarifu` meu !)
Moda ce a cuprins televiziunile de la ore cu rating in datorie, jocurile ,,interactive’’ sunt parca ,,emisiuni cultural-educative iesite dintr-un ospiciu. Nu mai support jocurile cretine, nu pot sa nu ma enervez minute in sir, sa schimb postul ca orice om normal, nu pot sa nu le reprosez acestor tinerici maestre intr-ale decibelilor lipsa logicii. ,,Suna-ma acum, de ce nu ma suni’’. Nu am cum sa te sun, nu mai urla, eu doar trimit sms-uri iar voi ma contactati. ,,Nu pot sa cred a nu vrei sa ma suni.’’
Aceste emisiuni devin imposibile. Ireale, aceste ore dedicate cretinatatii urla in realitate un singur lucru : IMBECILITATE !
Nu mai pot, schimb canalul. Am nimerit pe tele-shopping unde un rrr-it imi vinde la ,,incrrredibilul prrret de doar’’ 999 RRRON o minuscula bila antireumatica fara baterii incluse.

Romantismul, asa rahitic cum il mai putem intalni intr-o contemporaneitate ce identifica pana si orgasmul ca un profit, intr-o lume a carei unica dorinta este aceea de a nu avea nici o dorinta, mai poate fi gasit doar in laturile ,,moraliei", in antiteza cuvantului insusi. Ultimul loc unde mai poti regasi romantismul este intr-un dark-room plin de trupuri fetide ce se imperecheaza fara pic de respect pentru estetica excitanta ori pentru sufletul acestui ,,om modern" masinal infasurat in sexualitatea sa. Nu exista un loc mai bun in care sa cauti adevarata tandrete, unde sa astepti iubirea ori sa adolatrizezi monogamia decat in cutiile sufocante ale unor cluburi obscure in care totul miroase a secretie seminala , unde luminile orbesc in erectia nevazutului, unde restauratia personala este o penetrare in necunoscut.Dark-room-ul nu este locul unde zeci de diformitati isi ridica perversul la rangul de religie ci singurul loc unde mai reusim sa ne iubim pe noi, sa iubim propia persoana. Romantismul este o forma de narcisism.Acesta este modul imaginat al partidei perfecte, acel vis frumos pe care reusim in realitate sa-l traim doar in opus -cosmarul. Romantismul frizeaza atat perfectul cat si hidosul dar nu se incadreaza niciodata doar intre cele doua opozitii. Romanticul intelege dark-room-ul cu afinitatea propiei imaginatii ce duce la capat perversitatea imposibilului oniric.Nu totul este posibil desigur intr-un dark-room dar ceea ce ramane dupa aceasta afundare in hidos este amintirea tuturor posibilitatilor. Dincolo de mirosul de sex inabusit in dusuri arzande ramane ultima forma a sentimentelor de care suntem capabili. Iubirea pentru noi prin intermediul trupurilor ,,adversare".

Am descoperit astazi, in cutiile aranjate la linie intr-un colt al casei cu lucruri nedespachetate din timpul mutarii printre CD-uri vechi de care mi-e si acum rusine si acum ca le-am cumparat - single-ul cu care s-a lansat Akcent, o melodie despre unul care pierde trenul sau ceva legat de un Personal, albumele de cand Michael Jackson avea nas si organ cu care sa-si duca pedofilia la capat- poze in care-mi etalam evazatii si acneea, mai multe casete audio (stiti voi, un fel de papirusuri ale DVD-urilor).
Amintindu-mi de ele, am folosit pentru cred prima oara casetofonul noii mele aparaturi audio (nu am inteles niciodata de ce le mai pun monstrilor acestia ai decibelilor si cititoare ale acestor mici benzi magnetice inchise in hidoase cutiute de plastic zgariat), am deschis clapeta arcuita, am introdus una din micile bijuterii si am apasat ,,Play".
Inca de cand eram copil furam casetele parintilor, ma puneam in fata aparatului si inregistram de pe radio in timp ce tot cautam posturi. Era cred o forma de a-mi aminti de anumite momente pentru ca obisnuiam sa fac asta cand eram fericit. Imi inregistram fericirea pe casete de colinde ori muzici zbenguite de prin anii cand eu eram embrion. Ore intregi, zeci de casete cu haraituri siluite intre posturile acum rebranduite, top-uri muzicale pe care DJ Bobo era mereu pe primul loc ori ori gingle-uri care vindeau ,,apa plata de masa".
Din boxele micute, ultramoderne debitau acum inregistrari de undeva de prin `99. Stiri deprimante ale unei lumi intr-o tranzitie de complezenta, melodii hilare in care gay razvratiti fac momente de rap rimat eminescian, voci tinere ce acum nu s-ar recunoaste in eterele inregistrate. Amintiri mi-au revenit in flash-uri, saruturi patimase rezultate in limbi inodate, prieteni eterni de o vara ori doar amintiri neimportante.
Obisnuiesc chiar si acum ca uitandu-ma la televizor sa dau ,,Rec" TV-tunerului meu. Realitatea TV, Totally Spies, franturi din documentare ori doar tinete isterice ce-si dau plamanii pentru ca tu sa le suni in jocuri interactive, toate ajung bine ascunse in vreun fisier de unde le voi dezgropa pentru a invia candva alti morti. Cei de acum.

Treaz. Telecomanda,

Realitatea TV,

sonorul mai incet.

Red Bull,

periuta de dinti,

sifonierul,

Camasa ori tricou. Camasa.

Nu Tricou.

Unde-mi sunt cheile? Un Milch Schnitte din frigider.

Am gasit cheile. Camasa totusi.

Intre lamaia secata si sticla de vin,

Ies, Telefonul. Inapoi.

Trecere de pietoni.

Ziar,

,,Atentie se inchid usile"

sanii de pe coperta cartii devin diformi,

Degetele mele ii acopera, pun semnul la carte si cobor. Erotica multimilor.

Am gresit statia. Bruckner la peron

Ies. Ceasul? L-am uitat. Telefonul.

Prea tarziu. Taxi, manea. Radio.

Stiri. Morti, raniti. Manele

Scari. Urc. Lustruiesc tastatura, beau. Apa

Plictis. 4

Plec. Ies. Cald. Taxi, sun.

Vorbesc, vorbim, vorbeste. Aberez in difuzoare miniome,

Ajung.

Urc treptele, cheile. Telecomanda.

Pizza.

Nu, orez. legume nimic.

Cartoon Network. Adorm.

Noaptea. ma dor oasele, muschii, teasta; ma ridic.

bajbai. Deschid frigiderul, scot cheile (!). apa

beau, Ma intorc sub cearceafuri,

adorm.

Treaz...

Eliade a gresit fundamental in descrierea caii spre Nirvana. Dincolo de trepte si porti, orice gay stie ca adevarata forma prin care poti atinge Nirvana este prin meditatie. Mai ales atunci cand trebuie sa-ti imaginezi un organ urias si o burta intesata de fibre musculare.

Abstinenta este un pacat capital.

Cred in toate minunile infaptuite la o departare mai mica de doi metri de o cutie de lubrifiant.

Durex, esenta vie.

Prezervativul este singura forma de cenzura pe care o accept in afara cenzurarii prostiei.

De buna voie si nesilit de un nou razboi nuclear...

Intrebare: Ce cautam de fapt? Ori ce nu cautam?
Daca am sti raspunsul la aceasta intrebare sunt sigur ca ar fi posibil ori ca relatiile noastre sa fie perfecte, sa ne indragostim doar de oameni cu toate functiile si sentimentele functionale ori sa ne dam seama ca nu are rost sa cautam ceea ce nu poate exista, sa ne inchidem in turnuri de piatra termoizolate cu geamuri de termopan alb si in fata cuptorului alchimistului sa amestecam licorurile medievale in cautarea... vibratorului filosofal.
Abia intrat prin furcile astringent-claudine ale pubertatii, in povestile Frumoaselor 90-60-90 din Padurea Adormita ori a celor Trei purcelusi 3-some, relatiile mele aratau ca acele frumos impachetate cadouri de Craciun cumparate din magazinele universale germane, frumos colorate in exterior, cu aparate electrocasnice gentile, plapande dar atat de utile dincolo de hartia stacojie stantata cu stele mari aurii.
La 14- 15 ani nu lumea este perfecta ci doar visele tale despre lume. Ma culcam in fiecare seara imaginandu-mi cum un ,,Sburator" (ca al lui Heliade Radulescu) non-sexual ma imbratisa, imi incalzea ,,razvratirea" atat de cunoscuta varstei. Aceeasi relatie imaginara ma trezea dimineata, imi saruta usor fruntea imi mangaia musculatura gatului in timp ce-mi prelungeam la maximum timpul pe care-l petreceam cu ochii inchisi. Cautam deci acea relatie perfecta in care sexul inca nu intervenise, un fel de sex perfect fara a-mi lubrifia perversitatea.
Eram tanar, eram nestiutor. Curand am descoperit contrariul, sexul pervers fara mangaierea matinala. Sburatorul a devenit rapid un Satir iar imbratisarea venea acum din caldura emanata de radiatoarele taxiurilor ce-si lingeau farurile pe asfalturile intunecate din noapte. Atunci am aflat ce nu cautam, nu cautam tocmai ce cautam cu doar cateva fantezii mai inainte, nu mai cautam imbratisarea. Acum tineam pleoapele inchise din instinct, miscarea nu mai era gentila, mangaiata, totul se rezuma la o limba dura se se lungea pe trupuri, muscaturi novice ori placeri falsate.
Acum nu stiu ce caut, nici pentru mine nici pentru cel care este langa mine, nu cred in romantism dar sunt dispus sa cred, nu sunt cinic dar afisez cinism, nu sunt eu ci doar un cadou mediocru impachetat in care nu stiu ce se gaseste, ori daca stiu mi-e teama sa recunosc. Poate ca in realitate este acelasi aparat cromat, multifunctional cu butoane membranate.

Nu sunt o ,,entitate" sexuala, nu execut banane atletic, nu topai ca un iepuras salbatic pe campii cu flori de papadie si nici nu fac spagat-uri ,,Kama Sutra" prin cearceafuri jilave dupa doua ore de antrenament. Nu sunt nici Intercity dar nici Personal Inter-regional, dupa o jumatate de ora dorinta orgasmului imi devine mai mica decat a susurului apei de izvor (plata din P.E.T.-uri stravezii), incomodul se instaleaza iar ferbra musculara imi este companion in urmatoarea zi.
In realitate (am testat afirmatia urmatoare pe mult prea multi barbati pentru a ma putea contrazice) barbatii au invatat mult prea gresit sexul de pe VHS-uri tocite unde papusi gonflabile cu incheieturi dublu securizate misca picioarele mai ceva ca rotoarele elicopterelor, unde buzele umflate sunt molfaite din latexuri rozacee, unde excitatia este un difuzor horcaind incapabil de cuvinte multisilabice. Heterosexuali ori gay, falsul sex se sfarseste mereu in umilinta (si este o chestiune de dominare a hotari cine este umilitul), in regret, intr-un meta-viol acceptat de dragul unor alte asteptari.
Ma intorc in taxiuri ,dupa ce esuez din nou in paturi putrezite, mirosindu-ma. Inspir adanc, expir, duc mainile spre nas si miros din nou. Dupa fiecare partida de sex, indiferent daca imi fac sau nu un dus la un alt ,,el", simt mirosul de... sex. Stricat, cleios, un miros inconfundabil de incapacitate de a simti altceva decat un orgasm fugarit nu departe de lejerii intime incalcite si haine aruncate pe parchet. Mirosul unui sex filmat pe aceleasi casete VHS din care desi am invins ma simt umilit de mine.

PS. Nu mi-e scarba de sex, mi-e scarba de perceptia pe care o avem fata de sex. Pentru cei ce inca nu inteleg le recomand cartea Mellisa P.- ,,Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani".

Vietile noastre nu sunt episoade din soap-opera-uri americane, zilele noastre nu se termina cu dezvaluiri socante, fara privitori cu orificiile buco(-anale) in extensie, lumi ce nu se sfarsesc cu un ,,To be continued".
Vietile noastre fara subtitrari, cu doua stelute si cerculetul cu 18 in dreapta jos sunt in realitate monotonii fara titluri explozive, sunt mai de graba plictisitoare monografii video la curtea regelui tarii plictiselii.
Nu ne nastem curati, lustruiti, fardati cu scrancete in Dolby-Surround, nu crestem in 2 de minute jucandu-ne cu ecuatii matematice triple, nu ne certam in panouri de film mut, nu ne indragostim cantandu-ni-se serenade la balcoane din decor, nu avem orgasme din primele 3 secunde dupa ce barbatul ne-a sarutat, nu murim spunand lucruri memorabile in pozitii de pieta iar binele nu invinge raul decat mult prea rar.
Realitatatii ii lipsesc efectele speciale...