dec
07
Dincolo de preferintele mele in ceea ce priveste teatrul (anumite piese pe care le voi comenta in randurile urmatoare nu mi-au placut), recunosc ca homosexualitatea ca tema in teatru a trecut poate de reticenta necesara aducerii pe scena a realitatii. De la ,,socanta" la vremea ei ,,Colivie cu nebune" (mijlocul anilor `90 la TNB) pana la piesele ,,tupeiste" de astazi se vede clar evolutia.1. ,,E doar sfarsitul lumii". Teatrul Odeon, regia Radu Afrim. Venind de la cineva care stie cu adevarat sa regizeze, piesele cu orientare gay ale tanarului regizor dezamagesc. Am impresia mereu ca piesele ce ating acest subiect devin in conceptia lui Radu Afrim doar one-night-stand-uri. Este uimitor cat de putin actorii din sfarsitul lumii sunt intr-adevar personajele pe care le intruchipeaza si cat de mult sunt oamenii de dincolo de scena, ,,diva" molfaie acelasi play-back, amantii sunt atat de mIRC-uiti, iar cel caruia i se sfarseste lumea joaca cu speranta ca dincolo de randul cinci sa nu i se vada inceputul de chelie. Per total, ,,E doar sfarsitul lumii" pare a fi un colaj din chaturi excitate in mijloc de noapte si imagini din catalogul IKEA. A propos, ce e cu acordeonul? (alte piese din orientare: ,,Adam Geist", Teatrul Maria Filotti Braila; ,,America stie tot", Green-Hours)
2. ,,Sado Maso Blues Bar", Teatrul Mic, Geanina Carbunariu regie. Crezand ca nimic nu ma mai poate uimi (soca?) am ales o seara placuta, putin racoroasa pentru o plimbare bipeda pana la Teatrul Mic. Acolo, intr-o sala ce nu stii daca a trecut printr-o singura inundatie ori multiple Sa si Ma, doi vechi prieteni isi traiesc initierea unei afaceri. Un sado-maso bar. De la tragedie la comedie, de la text la oameni traversand bulevardul cu manunchiuri de vibratoare, piesa este o experienta rara.
3. ,,Sunt propria mea sotie", Teatrul Odeon, regia Beatrice Rancea. Rar pe scenele autohtone travesti-ul a facut cariera. Nu departe de ,,Chiritele" masculine ori doua dintre surorile din ,,Gaitele" (acelasi Teatru Odeon) ce merita urmarite exclusiv pentru unorul textului, arta schimbarii sexului pe scena lipseste in Romania. Nu avem o Mary nemtoaica, travesti-urile asiatice (si ma refer la teatrul vechi, nu show-urile patayane) ori la limita, arta sopranelor masculine (Farinelli). ,,Sunt propria mea sotie" este un travesti cuminte, barbatesc, dovedindu-si barbatia dincolo de rol cu dorinta de a urla ,,sunt heterosexual, e doar teatru". Totusi, monologul iubitului puscarias merita efortul.
4. ,,Purificare", Teatrul National Lucian Blaga, Cluj, regia, Andrei Serban. Cred ca ajunge sa spun Sarah Kane. Atata inteles, atata expresie, atatea idei punctate in dezumanizare prin amputarea repetata a iubitului din cuplul homosexual. O piesa controversata.
5. ,,Capra sau Cine e Sylvia", Teatrul Act, regia Alexandru Dabija. Un barbat casatorit cu un fiu homosexual devine amantul unei capre. Pervers ori nu, intrebarea este daca si homosexualitatea este o perversitate. Daca a iubi o capra este o perversitate? Care sunt regulile amorului, de cine avem voie sa ne indragostim? Doar de o femeie? Doar de un om? Doar de o fiinta vie? Doar de o fiinta (vie ori moarta -vezi ,,Necrofilul" Gabriellei Wittkop, Editura Trei, 2007)? Nu sunt atat de deschis in a raspunde intrbarilor. Undeva, nu departe de barbati incepe in acceptiunea mea perversitatea. Perversitatea mea. A ta?
6. ,,Portretul lui Dorian Gray", Teatrul Odeon, Dragos Galgotiu. Ador Portretul lui Wilde, am devorat cartea (in mod repetat) si ramane inca recomandarea pe care o fac cel mai des doar ca nu stiu daca piesa imprumuta aceleasi sentimente. Nu am reusit sa ma hotarasc daca imi place ori nu. Poate ca Dorian Gray (Razvan Mazilu) mai gay decat chiar Wilde si-ar fi dorit, de la scena imbracatului, kimono-ul pana la sugrumarea pictorului pe pieptul dezvelit al mult mediatizatului balerin (nu cred ca Mazilu este un dansator ori coreograf desavarsit, ii lipseste stralucirea dansului contemporan adevarat de care in Romania ai parte doar in timpul festivalelor dedicate).
7. ,,Experimentul Iov", Teatrul National Radu Stanca Sibiu, regia Mihai Manitiu. Piesa face parte din ,,Trilogia Evreiasca" si are ca baza ,,Cartea lui Iov" din ,,Vechiul Testament". Intervenind patru pereti intre actori si spectatorii ce pot privi doar printr-o deschizatura destinata locului lor, spectacolul reuseste sa surprinda maleficul nemarginit de care divinitatea este capabila. Un ,,narator-femeie" ce urla schizofrenic bucati din ,,Cartea Sfanta", ,,puterea divina" ce ucide baloane aurii cu sulita amintind de Sfantul Gheorghe, personaj ce-si cara divinitatea intr-un tub de aer pentru scufundari si o ,,trecere a timpului" ce pedaleaza pe un scaun in jurul axului miscand efeminat. Un spectacol cu o simbolistica grea, multa, sufocanta, superba.
8. ,,Marchizul de Sade", Teatrul Odeon, regia Beatrice Rancea. Piesa nareaza perioada de arest intr-un azil de nebuni a marchizului, deformandu-i intr-adevar sfarsitul intr-un mod ingenios (autor Doug Wright). Florin Zamfirescu a reusit sa-mi impuna imaginea unui Marchiz de Sade pe care mi l-am imaginat identic citindu-i ulterior ,,Cele 120 de zile ale Sodomei si Gomorei sau Scoala Libertinajului" (Editura Trei, 2006). Am revazut piesa dupa ce (cu greu) am terminat cartea, cand am ramas amagit de promisiunile sadice ale marchizului, flirt tendentios cu staretul, bisexualism, lubricitate. Zamfirescu arata un Marchiz de Sade ale carui promisiuni perverse ademenesc spectatorul in speranta ca acesta va scapa din cusca.
9. ,,Razboi cu Troia nu se face" Teatrul Mic, regia Florin Calinescu. Puternic criticat in presa de specialitate, spectacolul dezamageste nu prin joc ori text ci prin decor. Replici ce invita la lubricitate homosexuala, un frate mai mic efemizat educat de poetul de curte travestit in zana supraponderala. Bataie de joc ori doar expresia unui Florin Calinescu de la care poate ca ar trebui sa te astepti la asa ceva?
10. ,,Faust" Teatrul National Radu Stanca Sibiu, Silviu Purcarete. Piesa eveniment a anului Sibiu Capitala Culturala Europeana (un proiect per total reusit), piesa eveniment pentru teatrul romanesc ne arata ca banii se pot duce si altundeva in afara de Chicago (TNB). 300.000 €; peste 40 de actori, cantareti, scamatori, studenti, o formatie; 90 mp de pictura a iadului; 1500 mp de hala industriala; macarale mobile; cantece liturghice (Hristos a Inviat); artificii; animale, caini, porci, hipopotami. O calatorie in iad alaturi de un Mefisto ce-si permite orice, un Mefisto ce se lasa satisfacut oral de un alt diavol, un Mefisto hermafrodit, un Mefisto vampiric, orgiastic. Ofelia Popii, o tanara actrita sibiana ce in ,,Experimentul Iov" joaca ,,puterea divina", face un rol magnific, un rol nu doar complex, impecabil jucat, un adevarat diavol ce-si urla UNITER-ul.
Intr-adevar, un iad, un iad reprodus maiestuos, un iad in care esti poftit de porci ce te iau de mana din scaunul de unde stai departe de tot diavolescul si te arunca in flacari, in suflete suspendate in macarale mobile, in urlete inumane, morti magistrali, zei decazuti si diavoli tronand peste pacat.
esti senzational... (de fapt, semnul exclamarii)
As adauga si o piesutza mai veche, un clasic in domeniu, Bent la Bulandra, imi scapa anul, dar oricum mai acum cativa ani. Un Cristi Iacob extrem de bun in ceea ce facea, din cate imi amintesc,multa forta de penetrare pe replica, parca si o scenografie desteapta. In fine, am vrut doar sa aduc aminte si sa advertizez ca idee de blog de cronica In vino veritas-ul meu de pe wordpress.
dragul meu, comentariile tale sunt haioase si puerile, amuzante la un nivel de miligram. daca asta ai inteles tu dintr-o piesa ('e doar sfarsitul lumii') superba si unica in peisajul teatral romanesc mediocru si suficient e problema ta. dar nu iti trambita ignoranta legandu-te de mobilier sau de parul actorilor (baiatul care il joaca pe louis e exceptional, dar cum tu erai atent la altceva...). iar 'diva' de care te legi nu face playback deloc, canta superb si pe bune de fiecare data.
Daca as fi vrut sa fac o analiza exhaustiva a pieselor le-as fi luat in parte in cate un post. Aceasta e mai mult o lista a unor piese pe care cineva interesat de comunitatea gay le-ar putea vedea.
In ceea ce priveste E doar sfarsitul lumii raman la ideile exprimate si cunosc indeajuns de bine teatrul romanesc incat sa-ti pot spune ca exista lucruri mai bune decat piesa aceea. Am comentat piesa in comparatie cu alte realizari ale regizorului iar aceasta este trista.