Prima amintire pe care o am este, nedefinita ca timp, intr-o zi al carei anotimp nu mi-l aduc aminte mana mamei care imi cumpara o mica masina rosie din libraria de vis-a-vis de blocul in care locuiam in acea perioada, o hidosenie cenusie al carui apartament de la ultimul etaj revela o terasa hausmanniana, o ,,gradina ascunsa" in tonajul cimentat, un apartament din care si acum rememorez robinetele lipsite de presiune ce plangeau decesul din viitorul apropiat al comunismului. Eram atat de fericit de bucatica de plastic prost turnat ce arata ca una din acele vehicule fara aerodinamica ce necesitau acrobatii ale imaginatiei pentru a ti le explica incat pot revedea in orice secunda fiecare muchie, inflexiune a culorilor, porii vopselei ori farurile strambe. Nimic dinainte nu a contat inainte, nimic dupa, doar acel obiect al adoratiei prescolare.
Am iesit mirosind clorul manjit pe podeaua mozaicata in bucati nedefinite de marmura, ne-am infiintat pe trotuar, am evitat unul din acele cadavre ruginite scartaind pe placi mortuare, hidoasele tramvaie ale Bucurestiului ce si acum ma inspaimanta, am trecut strada si ne-am adapostit de larma unui oras al carui singur sunet real este urletul in culoarul claustrofob.
Atingeam acel punct rosu ranit in colturi de patru rotite negricioase cu pasiunea demna erotismului, miscam incet in aer masina accelerand pe pasarele invizibile in timp ce liftul frana si declicul usii ii anunta sosirea.
Undeva intre etajul 4 si 5, admirandu-mi bijuteria nou dobandita, toracele de tinichea al masinii s-a dezlipit si rotitele impreuna cu un mic motoras format dintr-un arc in tensiune s-au prabusit pe podeaua de lemn a ascensorului.
Am ajuns la etajul 8 plangand in hohote, asteptand cu bucatile de fier decedate o inviere . Ma uitam fix in pumnul ce priveghea jucaria. Nimic nu s-a miscat. Invierea a intarziat la infinit iar masinii i-au luat locul mantuitori LEGO, puzzle-uri ori jocuri de carti.

Desi ne nastem goi, ne-am pierdut nuditatea nu neaparat atunci cand Eva s-a hotarat ca are nevoie de un push-up bra pentru ca Dumenzeu nu s-a gandit sa-i ia o coasta si sa faca din aceasta un chirurg plastician ci atunci cand, fiinte sexuale fiind am hotarat sa prefacem incapacitatea multora dintre barbati de a nu ejacula mai devreme de 10 minute inventand hainele si implicit preludiul.
Fiecare haina conteaza, fiecare accesoriu de aruncat pasional prin casa ca martor al unei partide de mult ratate arata disperarea celor 10 minute. Ori cel mai bine se vede aceasta disperare din partea musulmanilor care-si imbraca femeile in mii de metri de voaluri, incat sexul este la ei ceva nu departe de desertul lor. Dulce, gras, in mii de foi.
In occident imbracamintea are nu atat valoarea prelungirii cat cea a emanciparii, tanga-ul nu spune ,,I`m hot" ci un cuminte ,,nu mi-am mai luat atata material pentru ca nu e nevoie, tu nu mai contezi, acasa jucaria mea de silicon ma asteapta langa tricoul de la reduceri cu care dorm ".
Imbracamintea a devenit totusi o piele comoda, o piele frumos parfumata, colorata, calcata care, in hidosenia noastra ne mai ascunde astfel incat cineva se mai uita la noi. Cei urati, miniomii, mastodontii, gelatinosii, toti reusesc sa ne capteze ochii fugitivi printr-un tricou, bijuterie ori esarfa. Ne uimesc ori ingrozesc. Riscul modei.
Imbracati, ne petrecem ziua intr-un balet al tesaturilor, miscarile ne sunt intr-o coreografie cuminte, intre tricou si pantalon, intre bumbac ori polistiren. Dezbracati totusi, inainte de partide de sex ne pierdem gratia, ramanem cu mainile pe langa corp, le miscam in gol fara a ne da seama ce lipseste pana ne dezmeticim si cu miscari stangace fugim rapid spre primul nud la fel de pierdut in orientare ca si noi. Sexul practicat in nud este mai mult o afinitate in fobii. Putinii dezinvolti ai nudului au mai ramas in postmodernitate nudistii, balenele si Catalin Botezatu ale carui haine si le disperseaza cu fericire stiind ca zecile de firme cu nume frantuzesti celebre ingramadite ca intr-o spalatorie ieftina ii ard pielea ca apa sfintita lui Satan.

Tot mai des aprind televizorul si- pana sa-si arata in nud rubensian ochilor mei pixelii, difuzoarele-i urla direct din plamanii amplificati ai unor domnite ce ma cearta, tipa , ma mustruluiesc mai ceva ca o mamiţă wagneriana. Dictatoarele materne imi reproseaza in cor un singur lucru : ,,de ce nu ma sunati ?’’, ,,suna-ma acum’’ (nu, nu sunt fierbinte- tu idiotule- nu sunt pe canalul erotic, eu sunt o doamna, ce tarifu` meu !)
Moda ce a cuprins televiziunile de la ore cu rating in datorie, jocurile ,,interactive’’ sunt parca ,,emisiuni cultural-educative iesite dintr-un ospiciu. Nu mai support jocurile cretine, nu pot sa nu ma enervez minute in sir, sa schimb postul ca orice om normal, nu pot sa nu le reprosez acestor tinerici maestre intr-ale decibelilor lipsa logicii. ,,Suna-ma acum, de ce nu ma suni’’. Nu am cum sa te sun, nu mai urla, eu doar trimit sms-uri iar voi ma contactati. ,,Nu pot sa cred a nu vrei sa ma suni.’’
Aceste emisiuni devin imposibile. Ireale, aceste ore dedicate cretinatatii urla in realitate un singur lucru : IMBECILITATE !
Nu mai pot, schimb canalul. Am nimerit pe tele-shopping unde un rrr-it imi vinde la ,,incrrredibilul prrret de doar’’ 999 RRRON o minuscula bila antireumatica fara baterii incluse.

Romantismul, asa rahitic cum il mai putem intalni intr-o contemporaneitate ce identifica pana si orgasmul ca un profit, intr-o lume a carei unica dorinta este aceea de a nu avea nici o dorinta, mai poate fi gasit doar in laturile ,,moraliei", in antiteza cuvantului insusi. Ultimul loc unde mai poti regasi romantismul este intr-un dark-room plin de trupuri fetide ce se imperecheaza fara pic de respect pentru estetica excitanta ori pentru sufletul acestui ,,om modern" masinal infasurat in sexualitatea sa. Nu exista un loc mai bun in care sa cauti adevarata tandrete, unde sa astepti iubirea ori sa adolatrizezi monogamia decat in cutiile sufocante ale unor cluburi obscure in care totul miroase a secretie seminala , unde luminile orbesc in erectia nevazutului, unde restauratia personala este o penetrare in necunoscut.Dark-room-ul nu este locul unde zeci de diformitati isi ridica perversul la rangul de religie ci singurul loc unde mai reusim sa ne iubim pe noi, sa iubim propia persoana. Romantismul este o forma de narcisism.Acesta este modul imaginat al partidei perfecte, acel vis frumos pe care reusim in realitate sa-l traim doar in opus -cosmarul. Romantismul frizeaza atat perfectul cat si hidosul dar nu se incadreaza niciodata doar intre cele doua opozitii. Romanticul intelege dark-room-ul cu afinitatea propiei imaginatii ce duce la capat perversitatea imposibilului oniric.Nu totul este posibil desigur intr-un dark-room dar ceea ce ramane dupa aceasta afundare in hidos este amintirea tuturor posibilitatilor. Dincolo de mirosul de sex inabusit in dusuri arzande ramane ultima forma a sentimentelor de care suntem capabili. Iubirea pentru noi prin intermediul trupurilor ,,adversare".

Am descoperit astazi, in cutiile aranjate la linie intr-un colt al casei cu lucruri nedespachetate din timpul mutarii printre CD-uri vechi de care mi-e si acum rusine si acum ca le-am cumparat - single-ul cu care s-a lansat Akcent, o melodie despre unul care pierde trenul sau ceva legat de un Personal, albumele de cand Michael Jackson avea nas si organ cu care sa-si duca pedofilia la capat- poze in care-mi etalam evazatii si acneea, mai multe casete audio (stiti voi, un fel de papirusuri ale DVD-urilor).
Amintindu-mi de ele, am folosit pentru cred prima oara casetofonul noii mele aparaturi audio (nu am inteles niciodata de ce le mai pun monstrilor acestia ai decibelilor si cititoare ale acestor mici benzi magnetice inchise in hidoase cutiute de plastic zgariat), am deschis clapeta arcuita, am introdus una din micile bijuterii si am apasat ,,Play".
Inca de cand eram copil furam casetele parintilor, ma puneam in fata aparatului si inregistram de pe radio in timp ce tot cautam posturi. Era cred o forma de a-mi aminti de anumite momente pentru ca obisnuiam sa fac asta cand eram fericit. Imi inregistram fericirea pe casete de colinde ori muzici zbenguite de prin anii cand eu eram embrion. Ore intregi, zeci de casete cu haraituri siluite intre posturile acum rebranduite, top-uri muzicale pe care DJ Bobo era mereu pe primul loc ori ori gingle-uri care vindeau ,,apa plata de masa".
Din boxele micute, ultramoderne debitau acum inregistrari de undeva de prin `99. Stiri deprimante ale unei lumi intr-o tranzitie de complezenta, melodii hilare in care gay razvratiti fac momente de rap rimat eminescian, voci tinere ce acum nu s-ar recunoaste in eterele inregistrate. Amintiri mi-au revenit in flash-uri, saruturi patimase rezultate in limbi inodate, prieteni eterni de o vara ori doar amintiri neimportante.
Obisnuiesc chiar si acum ca uitandu-ma la televizor sa dau ,,Rec" TV-tunerului meu. Realitatea TV, Totally Spies, franturi din documentare ori doar tinete isterice ce-si dau plamanii pentru ca tu sa le suni in jocuri interactive, toate ajung bine ascunse in vreun fisier de unde le voi dezgropa pentru a invia candva alti morti. Cei de acum.