Una din ororile mele cele mai puternice este ca intr-o dimineata sa ma trezesc si sa descopar lumea invers decat este ea. Totul, de la a respira dioxid de carbon in loc de oxigen pana la a inchide ecranul televizorului pentru a vedea cum oamenii nu s-au ucis astazi si cum in Iraq teroristii kamikaze si-au facut implozie.

Imi imaginez o seara in care sa ma trezesc cu intunericul deranjandu-mi somnul, culcandu-ma in pat pentru a ma trezi, spalandu-ma pe dinti cu tartru, deschizand frigiderul ce arde pentru a descoperi reziduuri.

Ies pe o strada moale imbracat in nimic, admirandu-mi lipsa completa a hainelor ca pe o buna alegere de culori, trecandu-mi mana prin cap pentru a-mi aranja lipsa calvitiei. Calc pe un asfalt moale si realizez ca merg in maini, iar firele rebele de chelie mi le-am aranjat cu piciorul stang.

Pe strada toti merg altfel. Acesti toti contrari ordinii. Batrane ce-si unduiesc soldurile lasate, tinere ce-si fac cu greu drum din cauza durerilor reumatice, barbatilor le lipsesc organele. Regasesc repede flasca excrescenta uitandu-ma la femei. Masinile stau pe loc, blocurile claxoneaza. Tevile sunt suspendate, blocurile sunt ingropate in subteran.

Realitatea mea e o imaginare.

Azi noapte m-am visat judecator. Batran, ridat, urat si cu o sotie de 20 de anishori acasa ce ma inseala nu doar cu gradinarul ci cu intreg personalul Bricostore Romania plus Regia Parcurilor Bucuresti. Uimitor cum, dupa ce m-am trezit in mijloc de noapte, la recursul unui amarat de hotoman, unu` Cozma Miron, nu m-au arestat mascatii (si ce kinky trebuie sa fie: ,,daaaaaaa, aresteaza-ma, daaaaaaa") pentru dare/primire de mita pentru vreun concurs pentru procurorul sef pe Capitala.
Ei, si am judecat eu in ordine pe:

Miron Cozma - Inalta tradare a homosexualilor -,,cum fa, cu gloata de tzarani dupa tine si nici o orgie gay", atentare la bunurile publice, flori, panselutze, posteriorul meu (am fost batut in timpul unei mineriade) si omor calificat - sau necalificat ca nu cred ca si-a terminat scoala :D. Sentinta? O tunsoare noua ca nu mai suport pletele slinoase pe care si le afiseaza ca un voyeor un public, asa la vedere, fara bulinutza cu 18 ani, fara blur.

Traian Basescu - acuzat de prostie crasa, imbecilitate si totusi cu prea mult fler pentru politica, un fler inascut ca cel al mustei spre anumite reziduuri. De acemenea, viol. Avem totul pe caseta, DNA-ul o va da pe HBO, la seara de premiere ,,Elena Udrea: ,,nuuuu base, nuuuuu"; Base: ,,ba da Elena, ha ha ha"; Elena: ,,nu base, nu", Base: ,,ba da Elena"; Elena: ,,Nu base, nu acolo este punctul meu G, mai sus ca eu nu sunt Emil Boc, la el ajungi repede". Sentinta, 3 partide cu suspendare si munca in folosul comunitatii (la asfaltare).

Razvan Ciobanu - acuzata (pardon, acuzat) de violarea intimitatii cu shuncile, violarea bunului gust, violarea retinelor noastre si violarea vreunei duzine de minori nestiutori (intr-ale resuscitarii persoanelor obeze, ca in altele erau doctor honoris cauza). Sentinta, banda de alergare. Pe viata. Fara drept de eliberare conditionata. Exceptie de la legea in vigoare, detinutul va fi incarcerat intr-o inchisoare de femei. Lesbiene.

Daca Laura Adresan poate, pot si eu asa ca iata o lista de ipotetice (sau ,,da Doamne, Maica Precista si toti Sfintii" si de-adevarat) nebunii comise cu persoane publice. Categoria ,,Tzara, tzara, vrem futashi": 1. Bogdan Olteanu. Puternic, frumos, inalt, il suspectez de dandysm si cu un parfum ce te trimite in adoratia tantra-ului. Cine a spus ca politica pute? 2. Sebastian Bodu. Orice as spune nu s-ar intelege, arata bine. 3. Varujan Vosganian. Nu stiu de ce dar imi place. Si nu este din cauza finantelor. Categoria ,,fisting fericit": Un singur candidat, Lucian Bute. Nimic de adaugat. Cateoria mass-media: Adrian Rozenberg, reporter PRO TV Cluj Napoca. Este singura persoana care prezentandu-ti un viol la Stirile de la ora 5 te poate face sa tanjesti. Categia ,,flori, fete, cantarete": Solistul de la Omul cu Sobilani. Desigur, decat sa ascult muzica lor mai bine ma impusc dar nimeni nu ma poate impiedica sa mi-l imaginez putin mai compromitator. Categoria ,,simularea orgasmului" (a.k.a. actorie): Adrian Neacsu, actor al teatrului sibian ce-si face veacul si printr-o reclama pentru un produs al carui nume imi scapa. Categoria ,,ai carte, ai parte (de sex)": Martin din ,,Minunile Albastre" de Ildiko von Kurthy. Pentru ca nu mi-l pot imagina altfel decat chipes. Asa cum atunci cand am citit ,,Frankenstein" mi-l imaginam pe monstru (indiferent de descrierile autoarei) incredibil de sexy cu un ten perfect, musculatura pronuntata, gambe solide, bronzat, imbracat doar intr-un slip extrem de sugestiv.

Imagini care ma obsedeaza: - spargerea ochiului, Luis Buñuel - Cainele andaluz (El perro andaluz -1929). Ma uit mereu la filmare si nu reusesc oricat as vrea sa ma uit in alta parte. Monstruoase cadre, atat de monstruoase incat nu ma pot abtine. - contrijurul format al unui om care urca scarile metroului cu soarele luminandu-l puternic. - Gradina placerilor omenesti (Hieronymus Bosch 1450-1516). Pentru ca pictorul este unic timpului sau, unic prin talent si pentru simbolistica. - cioburile paharelor de vin, sparg paharele ,,neintentionat" tocmai pentru a putea fotografia inca o forma a resturilor sticloase. - liniile de tren. Mergand cu trenul privesc paralelismul lor, macazurile, maracinisii crescuti in ecartament cu pasiunea unui copil lipit cu nasul de geam pana incep sa ma simt rau din cauza suprasolicitarii ochilor. - imaginea unui sinucigas in statia metroului. Cobor pe peron si asteptand ma uit la oameni incercand sa-mi dau seama daca vreunul ar avea aceasta intentie. Imaginatia mea producand mereu sinucigasi din batranele cu sacose de culori terne ce depasesc linia alba de siguranta. Peretii cortina ale metrourilor pariziene ori barceloneze mi se par invenia secolului 21.

Dincolo de preferintele mele in ceea ce priveste teatrul (anumite piese pe care le voi comenta in randurile urmatoare nu mi-au placut), recunosc ca homosexualitatea ca tema in teatru a trecut poate de reticenta necesara aducerii pe scena a realitatii. De la ,,socanta" la vremea ei ,,Colivie cu nebune" (mijlocul anilor `90 la TNB) pana la piesele ,,tupeiste" de astazi se vede clar evolutia.

1. ,,E doar sfarsitul lumii". Teatrul Odeon, regia Radu Afrim. Venind de la cineva care stie cu adevarat sa regizeze, piesele cu orientare gay ale tanarului regizor dezamagesc. Am impresia mereu ca piesele ce ating acest subiect devin in conceptia lui Radu Afrim doar one-night-stand-uri. Este uimitor cat de putin actorii din sfarsitul lumii sunt intr-adevar personajele pe care le intruchipeaza si cat de mult sunt oamenii de dincolo de scena, ,,diva" molfaie acelasi play-back, amantii sunt atat de mIRC-uiti, iar cel caruia i se sfarseste lumea joaca cu speranta ca dincolo de randul cinci sa nu i se vada inceputul de chelie. Per total, ,,E doar sfarsitul lumii" pare a fi un colaj din chaturi excitate in mijloc de noapte si imagini din catalogul IKEA. A propos, ce e cu acordeonul? (alte piese din orientare: ,,Adam Geist", Teatrul Maria Filotti Braila; ,,America stie tot", Green-Hours)

2. ,,Sado Maso Blues Bar", Teatrul Mic, Geanina Carbunariu regie. Crezand ca nimic nu ma mai poate uimi (soca?) am ales o seara placuta, putin racoroasa pentru o plimbare bipeda pana la Teatrul Mic. Acolo, intr-o sala ce nu stii daca a trecut printr-o singura inundatie ori multiple Sa si Ma, doi vechi prieteni isi traiesc initierea unei afaceri. Un sado-maso bar. De la tragedie la comedie, de la text la oameni traversand bulevardul cu manunchiuri de vibratoare, piesa este o experienta rara.

3. ,,Sunt propria mea sotie", Teatrul Odeon, regia Beatrice Rancea. Rar pe scenele autohtone travesti-ul a facut cariera. Nu departe de ,,Chiritele" masculine ori doua dintre surorile din ,,Gaitele" (acelasi Teatru Odeon) ce merita urmarite exclusiv pentru unorul textului, arta schimbarii sexului pe scena lipseste in Romania. Nu avem o Mary nemtoaica, travesti-urile asiatice (si ma refer la teatrul vechi, nu show-urile patayane) ori la limita, arta sopranelor masculine (Farinelli). ,,Sunt propria mea sotie" este un travesti cuminte, barbatesc, dovedindu-si barbatia dincolo de rol cu dorinta de a urla ,,sunt heterosexual, e doar teatru". Totusi, monologul iubitului puscarias merita efortul.

4. ,,Purificare", Teatrul National Lucian Blaga, Cluj, regia, Andrei Serban. Cred ca ajunge sa spun Sarah Kane. Atata inteles, atata expresie, atatea idei punctate in dezumanizare prin amputarea repetata a iubitului din cuplul homosexual. O piesa controversata.

5. ,,Capra sau Cine e Sylvia", Teatrul Act, regia Alexandru Dabija. Un barbat casatorit cu un fiu homosexual devine amantul unei capre. Pervers ori nu, intrebarea este daca si homosexualitatea este o perversitate. Daca a iubi o capra este o perversitate? Care sunt regulile amorului, de cine avem voie sa ne indragostim? Doar de o femeie? Doar de un om? Doar de o fiinta vie? Doar de o fiinta (vie ori moarta -vezi ,,Necrofilul" Gabriellei Wittkop, Editura Trei, 2007)? Nu sunt atat de deschis in a raspunde intrbarilor. Undeva, nu departe de barbati incepe in acceptiunea mea perversitatea. Perversitatea mea. A ta?

6. ,,Portretul lui Dorian Gray", Teatrul Odeon, Dragos Galgotiu. Ador Portretul lui Wilde, am devorat cartea (in mod repetat) si ramane inca recomandarea pe care o fac cel mai des doar ca nu stiu daca piesa imprumuta aceleasi sentimente. Nu am reusit sa ma hotarasc daca imi place ori nu. Poate ca Dorian Gray (Razvan Mazilu) mai gay decat chiar Wilde si-ar fi dorit, de la scena imbracatului, kimono-ul pana la sugrumarea pictorului pe pieptul dezvelit al mult mediatizatului balerin (nu cred ca Mazilu este un dansator ori coreograf desavarsit, ii lipseste stralucirea dansului contemporan adevarat de care in Romania ai parte doar in timpul festivalelor dedicate).

7. ,,Experimentul Iov", Teatrul National Radu Stanca Sibiu, regia Mihai Manitiu. Piesa face parte din ,,Trilogia Evreiasca" si are ca baza ,,Cartea lui Iov" din ,,Vechiul Testament". Intervenind patru pereti intre actori si spectatorii ce pot privi doar printr-o deschizatura destinata locului lor, spectacolul reuseste sa surprinda maleficul nemarginit de care divinitatea este capabila. Un ,,narator-femeie" ce urla schizofrenic bucati din ,,Cartea Sfanta", ,,puterea divina" ce ucide baloane aurii cu sulita amintind de Sfantul Gheorghe, personaj ce-si cara divinitatea intr-un tub de aer pentru scufundari si o ,,trecere a timpului" ce pedaleaza pe un scaun in jurul axului miscand efeminat. Un spectacol cu o simbolistica grea, multa, sufocanta, superba.

8. ,,Marchizul de Sade", Teatrul Odeon, regia Beatrice Rancea. Piesa nareaza perioada de arest intr-un azil de nebuni a marchizului, deformandu-i intr-adevar sfarsitul intr-un mod ingenios (autor Doug Wright). Florin Zamfirescu a reusit sa-mi impuna imaginea unui Marchiz de Sade pe care mi l-am imaginat identic citindu-i ulterior ,,Cele 120 de zile ale Sodomei si Gomorei sau Scoala Libertinajului" (Editura Trei, 2006). Am revazut piesa dupa ce (cu greu) am terminat cartea, cand am ramas amagit de promisiunile sadice ale marchizului, flirt tendentios cu staretul, bisexualism, lubricitate. Zamfirescu arata un Marchiz de Sade ale carui promisiuni perverse ademenesc spectatorul in speranta ca acesta va scapa din cusca.

9. ,,Razboi cu Troia nu se face" Teatrul Mic, regia Florin Calinescu. Puternic criticat in presa de specialitate, spectacolul dezamageste nu prin joc ori text ci prin decor. Replici ce invita la lubricitate homosexuala, un frate mai mic efemizat educat de poetul de curte travestit in zana supraponderala. Bataie de joc ori doar expresia unui Florin Calinescu de la care poate ca ar trebui sa te astepti la asa ceva?

10. ,,Faust" Teatrul National Radu Stanca Sibiu, Silviu Purcarete. Piesa eveniment a anului Sibiu Capitala Culturala Europeana (un proiect per total reusit), piesa eveniment pentru teatrul romanesc ne arata ca banii se pot duce si altundeva in afara de Chicago (TNB). 300.000 €; peste 40 de actori, cantareti, scamatori, studenti, o formatie; 90 mp de pictura a iadului; 1500 mp de hala industriala; macarale mobile; cantece liturghice (Hristos a Inviat); artificii; animale, caini, porci, hipopotami. O calatorie in iad alaturi de un Mefisto ce-si permite orice, un Mefisto ce se lasa satisfacut oral de un alt diavol, un Mefisto hermafrodit, un Mefisto vampiric, orgiastic. Ofelia Popii, o tanara actrita sibiana ce in ,,Experimentul Iov" joaca ,,puterea divina", face un rol magnific, un rol nu doar complex, impecabil jucat, un adevarat diavol ce-si urla UNITER-ul.
Intr-adevar, un iad, un iad reprodus maiestuos, un iad in care esti poftit de porci ce te iau de mana din scaunul de unde stai departe de tot diavolescul si te arunca in flacari, in suflete suspendate in macarale mobile, in urlete inumane, morti magistrali, zei decazuti si diavoli tronand peste pacat.

...sa nu spun ca bradul din P-ta Unirii arata mai degraba ca un urias butt plug decat ca un brad. La atac ,,fetelor", la atac.

Muzicianul Giovanni Maria Pala, intre a capaci un rrom mioritic si a sustine noile revolte ale magrebienilor parizieni, a descoperit criptat in ,,Cina cea de taina" a lui Da Vinci (el, Dan Brown si alti sonati) un requiem ce dureaza 40 de secunde. Un cercetator roman ar fi descoperit o manea. Ooooooooooooooooooooooooooof viata mea, of inima mea!

Un studiu arata ca soarecii masculi isi ling ranile mai putin atunci cand se afla in prezenta unui cercetator. Pentru a determina daca stresul se datoreaza prezentei umane sau este rezultatul unei memorii voluntare ce ii atentioneaza pe soareci de pericolul pe care oamenii de stiinta il reprezinta pentru soricimea lor placida au pus rozatoarele langa un panou cu Paris Hilton. Soarecii au avut aceeasi reactie. Cand au pus poza altei persoane, soarecii s-au comportat din nou normal. Paris Hilton ii streseaza pana si pe soareci.

Catalin Botezatu si-a prezentat in cadrul Bucharest Fashion Week-ului ce se desfasoara in aceasta perioada ultima colectie inspirata din... inmormantari. Era si timpul. Abia astept sa-i port colectia. La inmormantarea lui.

Dependenta popoarelor asiatice fata de medicamentatia occidentala a crescut in ultimul an cu peste 40%. De aceea restaurantele cu specific oriental ofera mai nou aspirin-sushi, algocalmin-san si supozitoare parfumate.

Cioroianu i-a spus Regelui Spaniei in timpul unei vizite oficiale "good point, good point" (aratand si semnul ok). Invitat la curtea Angliei sunt sigur ca ii va spune Reginei: ,,iuuuuuhu soro! ce-ai mai facut fa matracuco? ti-ai vopsit cocu` fata? fa, iti sta misto fata!".

Oricat ne-am stradui sa ne pozitionam in afara unei mode, unui curent, unei frizuri, inevitabil suntem exemplele vii care populeaza vagoane de metrou, wc-uri ori trotuare ale unor stereotipii. Desi delimitati destul de clar de majoritatea heterosexuala prin esenta sexului dorit gay fiind bifam in unicitatea noastra zeci de casute de descriere. Barbat - bifat. Gay - bifat. 160-170; 170 -180 - bifat (a doua casuta) etc. - bifat.

Gayii, identic majoritatii se impart destul de simplist in cateva categorii:

1. Refulatul. Fiind o categorie masiva merita inceput de aici, acestia sunt miile de persoane ce homosexuali fiind isi reneaga sexualitatea in favoarea unui conformism social ce-i face soti model, tati model, unchi, bunici, colegi de birou, barbati model. Doar ca in calmul edenic al heterosexualitatii, candva, in seninul cerului a fulgerat. O partida unica rapita unui efeb intr-o toaleta, o felatie unica in campul intunecat cu un barbat agatat pe un site googleit, o erectie unica provocata de privirea prea insistenta spre un prieten de balaceala incheiata intr-o prima partida de sex cu cea mai grasa colega din clasa pe care a doua zi nici nu o vei saluta.

2. Baiatul de casa. Cunoscut si sub forma de barbat de companie. Un gay care -nu stiu daca aleg bine cuvintele- are maturitatea necesara pentru a-si da seama de nevoia unei relatii stabile. Este bland, spala vasele, gateste si sforaie. Te inseala sigur iar tu esti prea prost sa o recunosti.

3. Bad-bad-bad boy. Un fel de Cassanova. Daca-l prinzi ai impresia ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior. Doar ca manichiura este a Satanei. Iti va frage invariabil inima. Compenseaza cu intiparirea adanca in cortex a unor orgasme porcine.

4. Expiratul. Un obiect ce imbatraneste devine valoros si astfel il poti regasi dupa un secol in anticariate prafuite prins intr-o ata de un pret exorbitant. Expiratul este antonimul acestor obiecte. Ramas in ton cu moda anilor in care arata intr-adevar bine, slab, se vopseste, isi da cu spuma in cap si foloseste parfumuri ieftine. In exces. Bea putin, este vegetarian. Casa este o cocina. Baia miroase a igrasie, in living troneaza bibeloul unui peste multicolor cu un steag curcubeu infipt ca un deep-throat in gat. Arheologia este stiinta ce l-ar putea redresa.

5. Rupta. O categorie in plina dezvoltare, a carei margini sunt expresia vie a nemarginitului penibil si a infinitei prostii. Fetita lu` tata (sau a lui daddy in majoritatea cazurilor) isi petrece ziua existand. Manichiura, pedichiura, coafat, epilat, rujat. Viata este o eterna orbitare in jurul magazinelor trendy, Mc`Donalts-ului din P-ta Romana, Dorobanti. Singurul tel in viata al acestei persoane este impotenta daddy-ului, probleme cardiace si un testament consistent.

Filmam cai abandonati de dimineata pana la apus. Dupa ce reflectorul nu-i mai lumineaza indeajuns ranile ne hotaram sa-l salvam. Facem filmari ,,dramatice" in editii repetate, ipocrit le urlam incompetenta dar noi profitam de durere.

Traian Basescu calca in picioare si ultima fila a unei constitutii pe care nu dam -de la presedinte la ultimul om din tara- doi bani.

O cersetoare-si tine in brate in metrou un copil cu intreg corpul cicatrizat povestind cum ceilalti doi au fost carbonizati in baraca in care locuiau.

Adriean Videanu ma minte in fata spunand ca strada pe care locuiesc a fost finalizata ,,la nivel de cale de rulare". Astazi, o fetita de sase ani a cazut intr-un canal nefinalizat (nesemnalizat, neacoperit) adanc de 3 metri aflat pe calea de rulare.

In trafic un ,,bucurestean fericit" ne-a scuipat parbrizul pentru ca nu am trecut inaintea lui pe rosu pentru ca si el sa poate trece.

Doi copii de prin clasele gimlaziare isi dedica manelele lui Guta, fiecare de pe telefonul lui ultra-(scump) plat pe scaunele din dreapta mea in tunelul dintre statiile Universitate si Unirea.

Astazi, in casuta postala violata zilnic masiv de pliante cu imprumuturi bancare, flyere electorale ori oferte de carnati oltenesti ale unor supermarket-uri falimentare, am regasit un plic alb (asa cum doar plicurile facturilor mai sunt) de marimi supradimensionate. Calendarul SOS Kinderdorf.
Nu stiu cum mi-au descoperit noua grota de trei camere situata la etajul inferior al unui bloc cu arhitectura comunista (construit in ,,anno domini" 1984) ce are probleme cu canalizarea, intreg sistemul chircindu-si matele plumbuite sub presiunea apelor clorate, dar in plic am regasit un calendar. 12 file cu reproduceri ale unor desene naive iesite din mainile unor copii carora familia mea le facea donatii modice anuale de cand ma stiu.
Doar ca antitetic filantropei (desi m-am hotarat sa le virez ceva in cont) calendarul are pentru mine o cu totul alta insemnatate. Tanar fiind (si imi cer scuze repetat tuturor celor care m-au cunoscut in acea perioada) filele cu numere incercuite pentru a-mi reaminti zile de nastere ale unor oameni carora le trimiteam si inca o mai fac intotdeauna urari cu intarziere ascundeau pagina cartonata de dupa decembrie pe care, cu un marker de culoare neagra, butucanos cu varful tocit -fara nici o aluzie sexuala- punctam, pontam, notam persoanele cu faceam sex.
Dincolo de penibil imi amintesc parca mandru de putintimea petelor acrilice negre. Oricat as fi evoluat, nu pot sa nu dau o aura idilica unei vieti mult prea comode in care problemele mele incapeau timp de un an pe un singur rand, cand nu-mi uram telefonul mobil pentru ca nu suna niciodata -mai exact suna in momentele impropii apelat de persoane calificabile aceluiasi adjectiv. Problema este ca am imbatranit punctandu-mi la propiu greselile fara sa inteleg nimic.

Undeva in Italia, saptamana trecuta un roman rrom a agresat si ucis o femeie. Dincolo de sadismul urmatoarelor cuvinte realitatea este ca nu este nimic nou. Astfel de comportamente nu sunt o noutate, oamenii se omoara intre ei din varii motive inca de cand au realizat ca intre ei si animale exista o mica diferenta de echilibru.
Socant pentru unii este valul (si nu este decat inceputul) anti-romanesc pe care l-a generat acest aparent comun fapt. Mai mult sau mai putin, presa autohtona, italiana ori internationala, politicieni de ranguri diferite, cu decibeli mai mult sau mai putin ridicati, pana si oamenii din strada s-au inflamat si au DESCOPERIT evidentul. Romanii! Romanii din Italia, rromii din cizma, etnicii ori majoritarii mioritici din Spania, Marea Britanie ori Germania.
Si sunt uimiti ca ei exista. Dincolo de agenda politica a carei cai nebanuite este direct legata de votanti doar o data la patru ani (si care este total neinteresata de cetatenii externalizati din imposibilitatea lor de multe ori fizica de a vota- locuiesc departe, consulate insuficiente, etc.) problema este reala omului de pe strada, din autobus, vecinei, rudei. Nu cred ca la momentul acesta mai exista cineva in Romania care sa nu cunoasca pe cineva plecat sau pe cineva care are pe cineva plecat. Nu cred de asemenea ca aceasta este problema, o migratie in cadrul Uniunii este necesara in acoperirea eficienta a deficitului de muncitori, a dezvoltatii multiculturale, etc. atata timp cat acei oameni nu merg dincolo pentru a fi ,,cetateni inferiori" (termen consacrat de regimurile fascist-totalitate).
Acea femeie ucisa este nu atat problema Italiei ci a noastra, a Romaniei. Pentru ca oricat ne-am juli buzele in pronuntarea Directivelor Europene ce interzic extradarile, acei oameni au ajuns acolo din vina noastra. Si nu atat din vina noastra directa de a nu ne fi securizat eficient granitele ci din vina deja istorica de a nu ne fi integrat minoritatea (sa recunoastem, nu am vrut niciodata sa o integram) rroma si pentru ca tratamentul fobic (pentru ca in strainatate nu suntem rromi si locuim in tabere improvizate ci romani, toti, indiferent de etnie) pe care-l resimtim acum este o inversare ironica de forte. Suntem lupul ce urla oilor pentru ca noi suntem xenofobii, rasistii ori homofobii. Si ne e teama sa vorbim romaneste pe strazile din Roma ori Madrid? Roata s-a intors si imi pare doar rau ca nu putem tipa virginal in a ne lua apararea. Ne-am exportat atat de eficient defectele si greselile, acum platim. Rolurile s-au inversat si nu ne mai place nici de regizor nici textul.
Dar problema se va stinge de la sine, va deveni derizoriu ori perimat mediatic si noi vom uita pentru ca Traian Basescu va injura din nou Guvernul ori Parlamentul, ori vreun corupt isi va expune nudurile caltabosilor in prime-time-ul televiziunii nationale. Doar ca nu vom fi schimbat nimic, tiganii vor ramane tigani, homosexualii homosexuali si majoritatea ignoranta.

Citeam astazi in metrou. ,,Ultimii carora le iertam infidelitatea fata de noi sunt cei pe care i-am deceptionat." (E. Cioran - Despre neajunsul de a te fi nascut, Humanitas, 2006)
Am citit. Am recitit. M-am uitat tinta in geamul usor inclinat in podea in care ma reflectam. Am asteptat statia la care trebuia sa cobor, am pus gentil cartea pe scaun si am lasato dupa ce usile metalice s-au inchis sa alunece in venele cimentate ale unui oras libidinos.
Este prima data cand mi se spune adevarul. Iar eu l-am parasit pe un scaun bleu ce intra in conflict flagrant cu galbuiul copertii.

Penitenta infinita a iadului, Belzebuth-ul terestru ori picatura chinezeasca fara de sfarsit trebuie sa fi punga. Punga este acel obiect in care, langa iubita bosumflata ca i-ar ai duso la ,,un alt film naspa", stau, asteptandu-te pe tine, molfaitor al neuronilor decentei, mici decibeli travestiti in diforme inflorescente de popcorn. Floricele, ,,cucuriji".
Orice invitatie la film imi ridica dincolo de intrebarea esentiala a gustului pe care-l are persoana care ma invita - si putem afla multe despre ceilalti doar invitandu-ne la film, poate mai mult decat dupa un one-night-stand- parul (intr-o forma nebanuita, in valuri si creste ce-si datoreaza existenta mainii priceput-sado-masochiste a hair-styler-ului meu) de pe ceafa.
,,Vrei sa mergem"... unde? intr-o sala unde, desi putini fiind, sunetele dau impresia unui grajd, zeci de mandibule scrasnind intre dinti micutii diavoli ridicati din ultra-galacioasa dumnezeiasca punga. Nimic nu va supravietui pungii. Noi vom intra in stare de ,,exitus" (cum un hidos rezident declama in fata a zeci de microfoane intr-o declaratie pentru prime-time news), maxilarele noastre se vor narui, celulele noastre vor deveni humus vandut in florarii, sufletul va bantui apartamente comuniste prost antifonate pana cand se vor autoexila in ghena dar PUNGA(!), punga va ramane, ea nu va muri, nu va putrezi. Ea va exista! Dumnezeu a creeat barbatul, i-a luat o coasta, a facuto pe Eva dupa care amandurora le-a dat doua bilete la un film prost si le-a pus cate-o punga-n mana. Amin!

Fiecare dimineata nascuta din oboseala euforica a noptii anterioare este sinonima depresiei presuicidale. Ne petrecem nopti stralucitoare dansand pana la orele diamantate ale rasaritului, ne secatuim de lichidul zirconic unduindu-ne in nori de fum cancerigen, obosim platinat, ne urcam in taxiuri spoite in culori demne de parade gay si gonim acelelerand pedala onirica spre paturile de cristal cu viteza dovleacului si soriceilor Cenusaresei. Adormim in paturi ale caror asternuturi trebuie ascunse cand cineva ne viziteaza si visam printre buchetele naiv imprimate in panza ce se se imbiba de mirosul greu de nicotina si oboseala pe care-l revarsam.
Undeva spre mijlocul urmatoarei zile ma trezesc, blestem pentru a milioana oara chinezii ale caror maini au produs jaluzelele neregulate care ar avea in rectilinietatea lor aproximativa dorinta de a tine soarele (mereu clar). Dupa o jumatate de ora de motait in sunetul de fond al unor televiziuni avide de catastrofe, decid implacabil: dus. Pornesc apa rece supunandu-mi epiderma tropicala supliciilor berinskiene si in efectul ,,galetii" ma trezesc complet.
Urmeaza invariabil rememorarea rusinoasa a noptii, regretul moral si lenevirea. In dimineata de dupa, nimic nu-mi prieste, nu telefonatelor zaharisite cu ,,mamici glazurate", nu literatura serioasa si in mod sigur nu literatura de autobus, nu Mezzo dar nici PRO TV, nimic. Stau ca in urma nulitatii precreationistea unor droguri sintetice si sorb Red Bull-uri (cat de snob) congelate cu viteza consumului de kerosen a jumboj-jet-urilor la decolare fara in schimb a ma bucura de altitudinea de croaziera a trupului meu.
Schimb cearceafurile si adorm devreme cu televizorul bodoganind prin vocile unor femei ultrafardate ce isi contempla iluzia egalitatii intre sexe. Ma trezesc a doua zi devreme uitand voluntar atat ,,drogul" cat si ,,sevrajul" in timp ce-mi misc periuta in pulsatii cuminti peste smalt.

Morala este invers proportionala dezvoltarii economice, cu cat oamenii au mai multi bani cu atat isi permit mai multe jucarii sexuale.

In secolul nostru morala mai poate fi gasita doar in vidul universului. Din pacate am alungato chiar si de acolo lansand sateliti de spionaj.

Imoral este tot ceea ce nu fac eu.

Sexul este morala noului mileniu deci sa speram intr-o lume morala.

Ultimul moralist adevarat a murit atunci cand Durex lansa lubrifiantul mentolat.

Memorez zeci de momente fara insemnatate, imagini, mirosuri, ganduri pe care le-am avut. Creierul meu, undeva intre cortex si hipotalamus indosariaza mii de franturi, sute de celule inglobare intre membrane cu figuri, caderi de lumina, culori ale unor cutii de prezervative, silabe rostite de pereti ce fura cuvintele din gura trecatorilor si le rasfrang flagelandu-si stucaturile, crampeie din partiturile unor melodii auzite in taxiuri, nume de firme, rasuflari.
Fiecare experienta (sexuala) isi are acolo, in seiful meu ,,ceva"-ul ce-mi aduce aminte. Nu retin (si stiu ca suna atat de prostituata propozitia) fiecare persoana cu care am fost dar fiecareia i-am ,,furat" ceva din ceea ce a fost in acel moment, inainte ori dupa. Retin perfect fiecare fibra a unui corp luminat frontal de un bec mult prea puternic dintr-o camera alaturata, modele de lenjerii, culori ale usilor, fire de par ingropate in cearceafuri, linii ale fruntilor. Este modul meu de a retine fiecare moment, Joyce-ian, neretinand decat inutiluri ce-mi fac amintirile atat de reale.
De la aceste franturi amintesc ori inverntez amintiri, reorganizez inexistente, regizez fiinte si-mi creez acea imaginatie pe care in alt secol am cataloga-o nebunie. In acest secol, aiureala.
In realitate, sunt prea tanar pentru a retine lucururi serioase, nu retin tehnici sexuale ori numere de telefoane cum nu retin nici orare ale trenurilor pe care trebuie sa le prind ori date de nastere; relevanta seriosului ori importantului vine atunci cand nimic nu mai este cu adevarat serios sau important. Nu ar trebui sa retinem din vietile noastre decat ceea ce ne-am fi dorit sa se intample. Este modul prin care si istoria se scrie.

Am primit de la o prietena ce-mi citeste blog-ul in mod constant o frumoasa veste, sunt nominalizat pentru cel mai bun blog al anului in cadrul ,,Galei Premiilor Gay".
Iata site-ul unde puteti vota si voi: http://www.beanangel.ro/sfg2007/gala.htm

Intoarcerea la ,,realitatea mioritica" este una din cele mai brutale experiente pe care o calatorie in strainatate ti-o poate oferi. Revenit din ,,Occidentul" pe care cu totii il blamam ca pisica careia branza la care nu ajunge ii pute nu pot sa nu ma sochez de ceea ce in mod obisnuit intr-un cotidian din ce in ce mai ocupat il iau de drept. Nu este prima oara cand vorbesc despre mizeria (atat in sens propiu cat si figurat) pe care o acceptam cu nonsalanta unui estet intr-o pinacoteca burdusita de tablouri celebre.
Problema este nu atat aceea a jegului ci a noastra. Stim ca mizeria exista, ca uratenia ne defineste totalmente mediul in care traim si nici macar nu mai astept ca cineva sa faca ceva dar la noi se practica ,,izmenele din tara pana la smoking-ul din strainatate" (vezi Dilema Veche de saptamana aceasta, articolul lui Andrei Plesu). Mai exact, intre granitele noastre suntem ,,noi" dar cum trecem de liniile punctate de pe harta, patriotismul si ,,sub pres"-ul devine un cantec pe care-l ciripim pana cand, la nici trei metri de granita -la intoarcere- scuipam zilele in care ne-am repudiat marlania.
Intre ceea suntem si ce aratam ca suntem diferenta este intr-o antiteza de cote galactice iar fenomenul a luat atata amploare incat nu mai stim ce inseamna a fi intr-adevar manierat, totul devine o minciuna practicata pana la paroxism si dincolo de el. Pe scurt, am devenit experti ca cei ai teatrului japonez al mastilor in schimbarea izmenei intr-un smoking facut din acelasi material ieftin.

Prima amintire pe care o am este, nedefinita ca timp, intr-o zi al carei anotimp nu mi-l aduc aminte mana mamei care imi cumpara o mica masina rosie din libraria de vis-a-vis de blocul in care locuiam in acea perioada, o hidosenie cenusie al carui apartament de la ultimul etaj revela o terasa hausmanniana, o ,,gradina ascunsa" in tonajul cimentat, un apartament din care si acum rememorez robinetele lipsite de presiune ce plangeau decesul din viitorul apropiat al comunismului. Eram atat de fericit de bucatica de plastic prost turnat ce arata ca una din acele vehicule fara aerodinamica ce necesitau acrobatii ale imaginatiei pentru a ti le explica incat pot revedea in orice secunda fiecare muchie, inflexiune a culorilor, porii vopselei ori farurile strambe. Nimic dinainte nu a contat inainte, nimic dupa, doar acel obiect al adoratiei prescolare.
Am iesit mirosind clorul manjit pe podeaua mozaicata in bucati nedefinite de marmura, ne-am infiintat pe trotuar, am evitat unul din acele cadavre ruginite scartaind pe placi mortuare, hidoasele tramvaie ale Bucurestiului ce si acum ma inspaimanta, am trecut strada si ne-am adapostit de larma unui oras al carui singur sunet real este urletul in culoarul claustrofob.
Atingeam acel punct rosu ranit in colturi de patru rotite negricioase cu pasiunea demna erotismului, miscam incet in aer masina accelerand pe pasarele invizibile in timp ce liftul frana si declicul usii ii anunta sosirea.
Undeva intre etajul 4 si 5, admirandu-mi bijuteria nou dobandita, toracele de tinichea al masinii s-a dezlipit si rotitele impreuna cu un mic motoras format dintr-un arc in tensiune s-au prabusit pe podeaua de lemn a ascensorului.
Am ajuns la etajul 8 plangand in hohote, asteptand cu bucatile de fier decedate o inviere . Ma uitam fix in pumnul ce priveghea jucaria. Nimic nu s-a miscat. Invierea a intarziat la infinit iar masinii i-au luat locul mantuitori LEGO, puzzle-uri ori jocuri de carti.

Desi ne nastem goi, ne-am pierdut nuditatea nu neaparat atunci cand Eva s-a hotarat ca are nevoie de un push-up bra pentru ca Dumenzeu nu s-a gandit sa-i ia o coasta si sa faca din aceasta un chirurg plastician ci atunci cand, fiinte sexuale fiind am hotarat sa prefacem incapacitatea multora dintre barbati de a nu ejacula mai devreme de 10 minute inventand hainele si implicit preludiul.
Fiecare haina conteaza, fiecare accesoriu de aruncat pasional prin casa ca martor al unei partide de mult ratate arata disperarea celor 10 minute. Ori cel mai bine se vede aceasta disperare din partea musulmanilor care-si imbraca femeile in mii de metri de voaluri, incat sexul este la ei ceva nu departe de desertul lor. Dulce, gras, in mii de foi.
In occident imbracamintea are nu atat valoarea prelungirii cat cea a emanciparii, tanga-ul nu spune ,,I`m hot" ci un cuminte ,,nu mi-am mai luat atata material pentru ca nu e nevoie, tu nu mai contezi, acasa jucaria mea de silicon ma asteapta langa tricoul de la reduceri cu care dorm ".
Imbracamintea a devenit totusi o piele comoda, o piele frumos parfumata, colorata, calcata care, in hidosenia noastra ne mai ascunde astfel incat cineva se mai uita la noi. Cei urati, miniomii, mastodontii, gelatinosii, toti reusesc sa ne capteze ochii fugitivi printr-un tricou, bijuterie ori esarfa. Ne uimesc ori ingrozesc. Riscul modei.
Imbracati, ne petrecem ziua intr-un balet al tesaturilor, miscarile ne sunt intr-o coreografie cuminte, intre tricou si pantalon, intre bumbac ori polistiren. Dezbracati totusi, inainte de partide de sex ne pierdem gratia, ramanem cu mainile pe langa corp, le miscam in gol fara a ne da seama ce lipseste pana ne dezmeticim si cu miscari stangace fugim rapid spre primul nud la fel de pierdut in orientare ca si noi. Sexul practicat in nud este mai mult o afinitate in fobii. Putinii dezinvolti ai nudului au mai ramas in postmodernitate nudistii, balenele si Catalin Botezatu ale carui haine si le disperseaza cu fericire stiind ca zecile de firme cu nume frantuzesti celebre ingramadite ca intr-o spalatorie ieftina ii ard pielea ca apa sfintita lui Satan.