Imi explodeaza creierul in miliarde de neuroni infloriti, dulceag mirositori. Imi pun pistolul la tampla dreapta si imi infing bijuteria rece a mecanismului uitarii in interiorul cupolei craniene pavate cu bijuterii. Oasele se frang, pietrele se dizloca si bucati prin care se reflecta lumina pura a raiului imi zboara ca dintr-o fantana arteziana cu ganduri perverse. Sentimentele mi se sparg si bucati din ele aterizeaza printr-o cupola in jurul trupului ce tremura in asteptarea prabusirii. Privirea mi se incetoseaza dar percep perfect explozia si socul de pe fetele ingerilor ce ma inconjoara. Nu a mai ramas nimic, sunt vedeta sinuciderii unui creier pirotehnic, umplut cu praf de pusca cules de pe aripile desfigurate ale diavolilor.

Orasul ,,Gay" din regiunea Orenburg, Federatia Rusa are o populatie de 41.619 poponare, pardon, rusoaice. Temepratura este de 12 gr. C., umiditate 82% (prietenii stiu de ce), vant 4m/s.

Stiu, nu am mai scris de o eternitate, promit sa revin cu mai multe texte in curand. Astenia de primavara si-a facut de cap. Pana atunci, haideti sa citim putin din baza de date a CENTRAS-ului din descrierea Asociatiei Accept: Misiune, scop, persoane de contact, domeniu de activitate, alte domenii si...

Beneficiari: copii

OK, intelegem necesitatile ,,speciale” ale celor din asociatia Accept, dar nu trebuiau sa o o spuna atat de direct.

Citeam mai devreme Danut Mon Amour de pe Feed the Gay Generation si nu ma pot abtine sa nu incerc sa fac ceva exercitii pornind de la textul lui.

Abia iesit din azilul psihiatric inchis in urma ultimei mele crize, mi-am dat intalnire cu singurul client ce a mai parut interesat de mine din lista meticulos organizata pe cand imi expuneam trupul pe site-uri de escort.

Inalt, lat, masculin, cel al carui nume adevarat sigur nu-l cunosteam nici inainte de a-mi franjura creierul, nu promitea prea mult in pat fiind, desi dotat cumplit de comun. Sau cel putin asa imi glasuiau neuronii obositi.

Ne-am dat intalnire mediocru, eu asteptandu-l in fata unui bloc din Titan unde
locuia, el coborand din taxiul galbui fara sa-si dea seama ca a intarziat 45 de minute. Aproape ca nici nu m-a observat pana nu l-am atins de maneca sacoului fin pe care se observa imprimeul scump. Din privirea lui mi-am dat seama ca regreta intalnirea. Cele doua luni petrecute in azil din cauza dependentei de praf de diamante, trupul meu slab arata ca o carcasa imputita, cu ochii galbeni, pe care mi i-am prins in vitrina unei banci, cu testea cruda, mainile intinzandu-se ca tentaculele unei obsesii cersinde.

M-a impins repede in bloc violent, repulsiv si am urcat cu liftul etaje inteminabile pana aproape de divinitate, a deschis repede usa de metalica a apartamentului si m-a indemnat rapid spre dus. Ajuns in camera lustruita mi-am dat zdrentele jos, mi-am privit sexul, l-am atins si mi-am simtit energia transferandu-mi-se din maruntaie spre creier. Dependenta se trezea, monstrul invia! Mi-am facut un dus rapid si am iesit din baie gol, ud, cautandu-l.

Statea intr-un fel de sac de pene auriu contrastandu-si masculinitatea cu efeminarea mobilierului. Mi-a gasit privirea abia cand stateam chiar in fata lui cu mana pe organ. A zambit intinzandu-si dorinta spre mine. Incepusem sa ma frec, cand degetele mele au fost inlocuite de buzele fierbinti, ude. M-a privit dintr-o pozitie contorsionata introducandu-mi limba adanc, soptindu-mi o poezie drogata inauntru. Imi atingea grauntele de divinitate cu limba, imi excita iluminarea, ma facea sa ma rascolesc. Limba lui inauntrul meu era o bucata alunecoasa de iubire ratacita in trupul meu de ura...

Cum m-am descurcat, sa continuu?

M-am intors zilele trecute in tara dupa cateva zile petrecute departe de mormanele de hartii de pe birou si de e-mail-ul hiper-incarcat mult mai potrivit unui body builder. Cum de pe Otopeni se poate ajunge in oras ori cu taxiul (iese din discutie pentru ca la plecare am suportat intreaga biografie sexuala a un taximetrist cu voce pitigaiata), autobuzul (ii spune Expres dar opreste de 10 ori in camp) sau trenul (lansat cu toata presa si jumatate din Guvern pe peroane), am ales cea de-a treia varianta.

Ce m-a nedumerit la inceput a fost faptul ca nimeni nu stia de unde poti sa iei trenul asa ca a trebuit sa caut prin tot aeroportul hartiile imprimate marunt care indicau casa de bilete unde m-a intampinat o CFR-ista la menopauza cu ospitalitatea apropiata conditiilor meteo de la Polul Nord. Dupa ce-ti vinde biletul, sa nu te gandesti sa o intrebi cum procedezi pentru ca se uita acra la tine, cu superioritatea lui Einstein in fata unui retardat si arata plictisita directia din care vine autobuzul care te transfera la tren.

Autobuzul prevesteste de cum trage in statie ca drumul va fi dur. Plin de noroi, acesta promite experiente ce-ti pot dizloca umeri, solduri, membre. Drumul spre statia de tren este cumplit trecand printr-un satuc sordid cu ulite neasfaltate. La un colt de strada unde autobuzul ar trebui sa faca stanga (dar nu poate din cauza unui gard), soferul smuceste dur dihania spre dreapta, intra pe o alta ulita si merge pana intr-un loc unde da de camp unde intoarce spre directia potrivita.

Dupa 10 minute de hatanaturi periculoase ce ma fac sa ma gandesc daca mai am numarul unui ortoped cu care m-am intalnit cu multi ani in urma, autobuzul rage puhav iesit dintre noroaie si opreste langa linia de tren. Pe drum a inceput sa picure asa ca eu impreuna cu toti pasagerii am mers spre peron in speranta unui acoperis. Ajunsi sus oftam toti vazand ca intre noi si ploaia care cadea din ce in ce mai tare nu se afla nimic. Intr-un colt al peronului trona o toaleta albastra ce duhnea intepator a Romania.

Alte 10 minute si o Sageata vine ardeleneste din directia Bucurestiului. Suntem cu totii uzi, tristi. Pana la Bucuresti, drumul a mai tinut 40 de minute, mergand incet, tipic CFR-ului.

Temerile noastre cele mai cumplite sunt identice sperietorilor de ciori. Nimic mai inofensiv si totusi motiv pentru a ne teme cumplit de ele. Realitatea ne dovedeste ca in fiecare sperietoare sta ascuns un cadavru de care ciorile sunt atrase. Sperietoarea devine din intruchiparea fricii, degustarea perversa a necrofagului.

Intr-o relatie, inacceptabilul este acea sperietoare si conteaza enorm cine ajunge primul sa se lase ademenit de cadavru pentru ca acela este cel care nu va suferi. Invingatorul intr-o relatie sufera mereu mai putin pentru ca are de partea sa sentimentul superioritatii. Perdantul da tarcoale suferinde pana cand iubitul se sature pentru ca in cele din urma sa devoreze resturile relatiei.

De cateva saptamani ma tot chinui sa gasesc o forma pentru blog care sa arata atat bine cat si str8 (mai stiti, poate agat pe aici vreun heterosexual dur, masculin care sa-mi invineteasca ochii). Dupa ce m-am jucat putin cu un paletar m-am hotarat ca e timpul sa intru in sado-masochism asa ca ma chinui de o jumatate de ora sa inteleg cum sa import un template si sa-l fac sa functioneze.

Daca nu merge inseamna ca mi-am bagat picioarele si ca sunt pe diferite canale pentru a cauta un programator gay pe care sa-l invit pe la mine.

Ok, stiu ca e controversat dar as intra in gura presei si as vrea sa intre gura presei in gura mea, in mine. Sa faca spagatul cu mine.

In cantonul Graubünden, elvetienii au o lege care spune ca in timpul iernii, drumurile publice trebuie sa aiba un strat de zapada pentru pastrarea aspectului. Acelasi canton are si utilaje cu care iau zapada de pe margine si o pun pe drum.

Italienii sunt atat de lenesi incat nu spun München, ci Monaco di Baviera.

In Anglia un barbat poate sa urineze in public, cu doua conditii: sa o faca pe roata din spate a masinii sale si sa tina mana dreapta pe vehicul. De aceea englezii sunt stangaci.

In Australia, este interzis sa mergi pe partea dreapta a unei carari. Pe partea dreapta a oricarei dintre cele sapte carari

In Franta niciun porc nu poate fi botezat cu numele de Napoleon de catre stapanul lui. Toti porcii din Franta se numesc Sarkozy.

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Mi-am imaginat deja moartea:
Sunt un mosulet deasupra pe un efeb si am un atac de cord. Aceasta este singura modalitate rezonabila de a deceda, este o experienta remarcabila atat pentru mine cat si pentru tanar. Cu putin noroc o sa ajung si prin pagina 3 din Libertatea.

Peste vreo 50 de ani personalitatile politice vor fi nume de strazi: B-dul Basescu, str. Tariceanu, Intrarea Udrea sau Prelungirea Boc.

L-am descoperit pe bloguri pe Chiorete, un baietel la 27de ani care este inca virgin. Si-a facut blogul la recomandarea psihologului pentru a-si pune in ordine gandurile (prea multe, toate despre cum nu si-o trage). Am uitat sa mentionez ca are o prietena careia ii plac barbatii. Clar!

1. De ce naiba merge la psiholog.
2. Cred ca psihologul a dat link-ul tututor pentru a rade de el.
3. Chiorete ar trebui sa-i ceara un link exchange Curvettei.
4. Chiorete ar putea in sfarsit sa realizeze ca e gay si sa mearga sa-si cumpere un vibrator.

Evolutia a creat fiinte bipede pe care le-a inzestrat cu creier, inteligenta constiinta si pe unii dintre ei si cu alte organe de aproximativ 20 de cm si cu idei nebanuite. Cum orice progres presupune mai intai multe incercari nereusite, pana la aparitia homo(sexualului) sapiens sapiens, divinitatea a mai creat si variante beta ale acestuia. Acestia sunt cunoscuti si sub denumirea de pizza-boy.

Aceaste specimene pot fi usor de detectat prin lipsa totala a intelectului dar compensand cu utilizarea unei conserve Tico primita de la firma. Imbracati intr-o haina branduita ce-i reduce la nivelul iobagilor infierati pe domeniul smenarului care si-a deschis o pizzerie in curul orasului, celor care livreaza pizza le lipseste nu doar creierul si si orice spirit de conservare.

Incercand astazi sa evit baltile formate de ploaia bucuresteana am apelat la serviciile execrabile ale burtosilor ingalbeniti in loganuri cu tarifele ascunse atat de bine ca nici un android cu privire laser nu le-ar putea dibui. Am urcat in taxi, i-am spus figurii cenusii adresa si m-am ascuns in ziarul cu formatul cel mai mare care se gaseste in Romania pentru a evita conversatiile. Undeva pe drum, cobor usor ziarul pentru a verifica daca soferul nu ma plimba pe la Paris, Londra, Milano cu intoarcerea pe la Berlin cu destinatia finala P-ta Muncii cand, in curba stransa, un Tico pizzar depaseste din sens opus pe un Mercedes laptos. Au urmat frane, injuraturi din partea taximetristului si scurta mea viata trecandu-mi intr-o fractiune prin fata ochilor incepand cu partidele de sex nereusite.

Contrar credintei multora dintre soferii mioritici, strazile noastre nu se afla in regatul unde Regina domneste iar Printul Charles tot ii zgaltaie tronul ca poate-poate tot o da jos si urca si el, asa ca as fi recunoscator patronilor de pizzerii cu livrare la domiciliu sa nu mai angajeze astfel de specimene sinucigase. Este chiar si profitabil pentru afacere, pentru ca atata timp cat nu ne omoara pe strada putem sa mai comandam si noi o pizza.

E frig! Foarte, foarte frig! M-am intors zilele trecute din concediul petrucut intr-o tara cu mult mai calda si mai civilizata decat Romania asa ca pot sa dau vina pentru faptul ca nu am mai scris pe trauma post-occidentala pe care o am mereu de cum aterizez inapoi in tara.
Ceva ma face de fiecare data sa cred ca, printr-un absurd nemarginit, daca plec eu pentru o saptamana din tara, toti oamenii se vor pune pe curatat, spalat zugravit, aranjat, educat etc. Dar nu, salutul este mereu acelasi, flegma precede injuratura, aroganta o ia inaintea jecmanelii efectuate ritualic de taximetrist, noroiul isi gaseste cel mai inalt loc pe podiumul pantalonului.
Intoarcerea in Romania are mereu ceva din inversul tragediei Evitei, cantecul se face la balcon salutand occidentul, bocind inzecit fata de capacitatile pulmonare ale Madonnei cu un sunet de ftizic cu septicemie aruncat intr-un canal adanc.