Astazi, in casuta postala violata zilnic masiv de pliante cu imprumuturi bancare, flyere electorale ori oferte de carnati oltenesti ale unor supermarket-uri falimentare, am regasit un plic alb (asa cum doar plicurile facturilor mai sunt) de marimi supradimensionate. Calendarul SOS Kinderdorf.
Nu stiu cum mi-au descoperit noua grota de trei camere situata la etajul inferior al unui bloc cu arhitectura comunista (construit in ,,anno domini" 1984) ce are probleme cu canalizarea, intreg sistemul chircindu-si matele plumbuite sub presiunea apelor clorate, dar in plic am regasit un calendar. 12 file cu reproduceri ale unor desene naive iesite din mainile unor copii carora familia mea le facea donatii modice anuale de cand ma stiu.
Doar ca antitetic filantropei (desi m-am hotarat sa le virez ceva in cont) calendarul are pentru mine o cu totul alta insemnatate. Tanar fiind (si imi cer scuze repetat tuturor celor care m-au cunoscut in acea perioada) filele cu numere incercuite pentru a-mi reaminti zile de nastere ale unor oameni carora le trimiteam si inca o mai fac intotdeauna urari cu intarziere ascundeau pagina cartonata de dupa decembrie pe care, cu un marker de culoare neagra, butucanos cu varful tocit -fara nici o aluzie sexuala- punctam, pontam, notam persoanele cu faceam sex.
Dincolo de penibil imi amintesc parca mandru de putintimea petelor acrilice negre. Oricat as fi evoluat, nu pot sa nu dau o aura idilica unei vieti mult prea comode in care problemele mele incapeau timp de un an pe un singur rand, cand nu-mi uram telefonul mobil pentru ca nu suna niciodata -mai exact suna in momentele impropii apelat de persoane calificabile aceluiasi adjectiv. Problema este ca am imbatranit punctandu-mi la propiu greselile fara sa inteleg nimic.

2 comentarii

1. Anonim on 19 noiembrie, 2007 15:16

   :)) tare asta. mi-a placut

    
2. Anonim on 09 decembrie, 2007 13:37

   Imi place cum gandesti !!!