Locuiesc intr-un cavou comunist, cu avizier acoperit cu musama si batrane care-ti dau ,,buna seara" de pe scaunelele pliante rumegand ultima barfa adusa cu liftul din inaltimea etajelor ivaluite in smog, din taramul mamutilor penthouse fara apa calda la robinete, de pe culmile de unde doar cablul de internet fluturand peste fatada si sinucigasii mai coboara.
Urc vreo doua scari mirosind a clor diluat in jeg zoit din teul femeii de serviciu ce adora treptele invers directiei mele. Ajung la capatul superior al lor oftand si jurandu-mi ca de maine o sa duc o viata sanatoasa si o sa merg la sala pentru a-mi antrena si altceva in afara de muschii oculari.
Pasesc maiestuos peste podeaua pe care mi-o imaginez fisurandu-se ca un biscuite inmuiat prea mult in ceai, imi compun in minte cutremurul care va faramita betonul prelucrat in graba, cum ma vor gasi dupa doua zile in moloz, viu, intr-o pozitie winsletiana, imbracat intr-un diamant albastru. Ajung in fata scarilor care urca dincolo de etajul meu si realizez ca n-am urcat niciodata mai departe de aici.
Sigur dincolo de treptele acelea pe care nu le voi urca niciodata se afla Edenul, ca Sfantul Petru sta asezat pe ultima treapta harjonindu-se cu ceilalti ingeri de pe palier, cum mama lui iese la usa deschizand granita unui imperiu al ciorbelor de perisoare si fripturilor cu cartofi prajiti si telemea razuita. Dincolo de etajul meu este o alta intrare in Nirvana care lui Eliade i-a scapat, dincolo de treapta aceea mai lustruita ca randul care o domina deasupra ei se afla otrava atat de dorita de Cioran.
Usa liftului sta grava in fata scarilor, pregatita sa-i inghita cei ce aluneca de pe treptele Raiului, din trupul pe care-l ascunde urla monstri metalici, flacari carbonizate si vaselina imbibata de praf. Pe palierul meu este Purgatoriul, intre scara si gaura gheenei de unde urca mereu Mefisto si astepta sa-l inviti de trei ori dincolo de butonul de ebonita tocita si sagetile verzui.
Cum inchid usa din lemn stratificat patrund intr-o lume a ateilor, dincolo raman ingerii si diavolii, sfintii si pacatosii, evlaviosii si sinucigasii. Dupa ce rasucesc monoton cheia raman doar eu.

Orice am face, nu putem sa nu ne scarbim de Bucuresti, de Romania. Dincolo de patriotismul stereotip pe care ar trebui sa-l afisam de 24 ianuarie, subjugandu-ne dorinta primara de a nu o mai vedea pe Elena Udrea la televizor, pe Traian Basescu ranjind prin saloanele Otopenilor, pe Tariceanu crispandu-se in fata unui leu cadaveric si a unei economii in moarte clinica, mascam tristetea nu de dragul sentimentului de iubire nationala ci ca o resemnare asupra maruntului ce ne face jegosi, prosti si nesimti.
Retorica ,,occidentului avansat" ne spune ca e doar o chestiune de timp pana cand vom ajunge si noi la modelul european de civilizatie iar exemplul ungar, polonez ori ceh arata ca se poate, ca si capaunii pot dansa vals. Doar ca nu e adevarat! Desi acum 18 ani am pornit mai mult sau mai putin din acelasi bloc comunist schiziofrenic (si sunt pregatit sa admit Securitatea mult mai violenta din Romania, infometarea si inexistenta unei disidente reale care sa preia puterea) noi romanii nu am reusit sa trecem nu de problemele de economie capitalista, de politica, etc. pentru ca nu am reusit sa trecem de aceeasi prostie, nesimtire si acelasi jeg.
Ne-am integrat in foruri militare, politico-economice dar cum treci granita in tara mioritelor corupte cum maruntisurile te napadesc. Scuipati pe trotuare, placi de marmura crapate la nici o saptamana de la finalizarea lucrarii (vezi parcul dintre Spitalul Coltea si Ministerul Agriculturii), mirosuri livide in metrouri.
In mai putin de un kilometru de mers prin orice colt al Romaniei (chiar si prin paduri unde regasesti culturi de P.E.T.-uri, cercuri perfecte de iarba arsa de unde mai duhnesc mititeii si ceafa) nu poti sa nu observi delasarea, impotenta intelectuala, regresul, soiosul. Este pretutindeni si a nu-l observa inseamna patriotism.

Deschid ochii. Nu i-am avut inchisi nici pana acum dar realizez ca ii deschid. Observ puncte albe pe tavanul negru.
S-a prabusit peste mine dar nu si peste el. S-a prabusit pe sub mine si pe el. Pe mine nu m-a atins.
Imi intind picioarele observand arcul format de talpi. Numar ridurile. Nici unul.
Capul mi se loveste perna de pe care nu s-a miscat pana acum. Brutal, dur, sensual.
Simt incordarea lui si laxul corpului meu ghemuit pe el.
Nu ma misc. Nu simt ca ma misc.
Ii simt miscarea. Miscarea lui este inerta.
Simt cum nu ma misc. El nu simte cum eu ma misc.
Ma incordez opus ghemuirii lui. Isi elibereaza muschii.
Tavanul se albeste. Punctele se albesc
S-a ridicat, inchide usa si aud apa cum curge inapoi in robinet.
Ma trezesc intr-un vis.

Frumosul este mandatoriu unui homosexual de succes. Frumosul sau falsul. Intr-o lume in care fondul de ten nu este tocmai o crima dar unde inesteticul dublat de o saracie a obiectului lubric este un pacat capital, aspectul sau mai exact, vizibilul sunt foarte importante.
Frumosul homosexual nu a evoluat in mare masura din antichitate pana in postmodern decat in ,,liberalizarea" placerilor inestetice. Fie era lui Alexandru cel Mare sau a Flamingo Boys six pack-ul guverneaza, fibrele tensionate devin o pasiune iar genoflexiunile sexuale o epifanie. Trimite un grup de homosexuali entuziasti intr-o gliptoteca si acestia vor resimti aceeasi erectie ca cea a vechilor greci.
Similar revolutiei estetice feminine, de la Rubens la tanga, de la corset la jeans, gay-ii au revolutionat frumosul masculin prin a inceta sa-l defineasca. In nici o alta comunitate, placerea pentru inestetic nu s-a manifestat atat de pregnant in epoca moderna ca la homosexuali. Intr-adevar, literatura pornografica occidentala a secolelor in care noi editam doar biblii prezinta pasiunile lubrice contra frumosului dar invariabil desfranarea sfarsea prin siluirea pana la distrugere a frumoasei si nu prin pasiunea uratei.
Homosexualitatea a scos in public placerile inestetice si le-a luat drept normale, bear, fat-boy, ori sugar-daddy. Acest lucru a fost posibil prin valul mult mai mare al acceptarii homosexualilor. Coming out-ul minoritatii a relevat nu doar minoritatea ci si pasiunile mai putin estetice ale acesteia.
De ce? Rational, heterosexualitatea si-a ascuns pasiunea prin casatorie si adulter. Una mai hulita ca alta dar ignorate in aceeasi masura de catre societate. Nimeni nu este interesat de sexualitatea in interiorul cuplului deoarece pornesti de la premisa ca aceasta este ori normala ori lipseste cu desavarsire, caz in care sexul in cuplu se extinde la amant/a. La homosexuali, aceasta normalitate a sexului nu exista deci mult mai rapid se manifesta interesul fata de ce se petrece in interiorul unui cuplu si implicit dincolo de el. Intr-adevar, barfa despre soti este savuroasa dar piere rapid in favoarea barfei despre fiul homosexual al vecinei de la etajul cinci.
Astfel homosexualitatea a devenit stindardul pasiunilor atat estetice (homosexualii lucrati la sala de forta din anii `80 ce au generat invidia heterosexualilor pentru succesul pe care il aveau din punct de vedere erotic la femeile heterosexuale rezultand metrosexualii) dar si inestetice prin pasiunea privitului pe gaura cheii.

Knut (ursul polar de la Gradina Zoologica din Berlin) o s-o manance pe Paris Hilton.

Traian Basescu o paraseste pe Elena Udrea in favoarea Zoei Petre. Calin Popescu Tariceanu ramane prim-ministru. Asa doar sa-i faca in ciuda lui Base. Hidrobicileta si crucisatorul.

Elena Basescu se insoara cu Hrebe junior. Becali le este nas iar eu domnisoara de onoare.

Catedrala Mantuirii Neamului se construieste la Ciorogarla.

Nu o sa-mi mai cumpar lenjerie intima perversa. Doar chilotei in culoare unica cu mai mult de 4 cm patrati de material.

Nu o sa mai mananc carbohidrati. Nu mai mult de o tona pe zi.

Ma convertesc la musulmanism pentru a merge in concediu in Dubai. Dupa care trec la catolicism, se pare ca preotii lor au o viata sexuala mai activa decat media nationala a Olandei.

M-am hotarat sa escaladez munti, vreau striatii naturale.

Am implinit 200 de post-uri! Urii, uraa!