Citeam astazi in metrou. ,,Ultimii carora le iertam infidelitatea fata de noi sunt cei pe care i-am deceptionat." (E. Cioran - Despre neajunsul de a te fi nascut, Humanitas, 2006)
Am citit. Am recitit. M-am uitat tinta in geamul usor inclinat in podea in care ma reflectam. Am asteptat statia la care trebuia sa cobor, am pus gentil cartea pe scaun si am lasato dupa ce usile metalice s-au inchis sa alunece in venele cimentate ale unui oras libidinos.
Este prima data cand mi se spune adevarul. Iar eu l-am parasit pe un scaun bleu ce intra in conflict flagrant cu galbuiul copertii.

Penitenta infinita a iadului, Belzebuth-ul terestru ori picatura chinezeasca fara de sfarsit trebuie sa fi punga. Punga este acel obiect in care, langa iubita bosumflata ca i-ar ai duso la ,,un alt film naspa", stau, asteptandu-te pe tine, molfaitor al neuronilor decentei, mici decibeli travestiti in diforme inflorescente de popcorn. Floricele, ,,cucuriji".
Orice invitatie la film imi ridica dincolo de intrebarea esentiala a gustului pe care-l are persoana care ma invita - si putem afla multe despre ceilalti doar invitandu-ne la film, poate mai mult decat dupa un one-night-stand- parul (intr-o forma nebanuita, in valuri si creste ce-si datoreaza existenta mainii priceput-sado-masochiste a hair-styler-ului meu) de pe ceafa.
,,Vrei sa mergem"... unde? intr-o sala unde, desi putini fiind, sunetele dau impresia unui grajd, zeci de mandibule scrasnind intre dinti micutii diavoli ridicati din ultra-galacioasa dumnezeiasca punga. Nimic nu va supravietui pungii. Noi vom intra in stare de ,,exitus" (cum un hidos rezident declama in fata a zeci de microfoane intr-o declaratie pentru prime-time news), maxilarele noastre se vor narui, celulele noastre vor deveni humus vandut in florarii, sufletul va bantui apartamente comuniste prost antifonate pana cand se vor autoexila in ghena dar PUNGA(!), punga va ramane, ea nu va muri, nu va putrezi. Ea va exista! Dumnezeu a creeat barbatul, i-a luat o coasta, a facuto pe Eva dupa care amandurora le-a dat doua bilete la un film prost si le-a pus cate-o punga-n mana. Amin!

Fiecare dimineata nascuta din oboseala euforica a noptii anterioare este sinonima depresiei presuicidale. Ne petrecem nopti stralucitoare dansand pana la orele diamantate ale rasaritului, ne secatuim de lichidul zirconic unduindu-ne in nori de fum cancerigen, obosim platinat, ne urcam in taxiuri spoite in culori demne de parade gay si gonim acelelerand pedala onirica spre paturile de cristal cu viteza dovleacului si soriceilor Cenusaresei. Adormim in paturi ale caror asternuturi trebuie ascunse cand cineva ne viziteaza si visam printre buchetele naiv imprimate in panza ce se se imbiba de mirosul greu de nicotina si oboseala pe care-l revarsam.
Undeva spre mijlocul urmatoarei zile ma trezesc, blestem pentru a milioana oara chinezii ale caror maini au produs jaluzelele neregulate care ar avea in rectilinietatea lor aproximativa dorinta de a tine soarele (mereu clar). Dupa o jumatate de ora de motait in sunetul de fond al unor televiziuni avide de catastrofe, decid implacabil: dus. Pornesc apa rece supunandu-mi epiderma tropicala supliciilor berinskiene si in efectul ,,galetii" ma trezesc complet.
Urmeaza invariabil rememorarea rusinoasa a noptii, regretul moral si lenevirea. In dimineata de dupa, nimic nu-mi prieste, nu telefonatelor zaharisite cu ,,mamici glazurate", nu literatura serioasa si in mod sigur nu literatura de autobus, nu Mezzo dar nici PRO TV, nimic. Stau ca in urma nulitatii precreationistea unor droguri sintetice si sorb Red Bull-uri (cat de snob) congelate cu viteza consumului de kerosen a jumboj-jet-urilor la decolare fara in schimb a ma bucura de altitudinea de croaziera a trupului meu.
Schimb cearceafurile si adorm devreme cu televizorul bodoganind prin vocile unor femei ultrafardate ce isi contempla iluzia egalitatii intre sexe. Ma trezesc a doua zi devreme uitand voluntar atat ,,drogul" cat si ,,sevrajul" in timp ce-mi misc periuta in pulsatii cuminti peste smalt.

Morala este invers proportionala dezvoltarii economice, cu cat oamenii au mai multi bani cu atat isi permit mai multe jucarii sexuale.

In secolul nostru morala mai poate fi gasita doar in vidul universului. Din pacate am alungato chiar si de acolo lansand sateliti de spionaj.

Imoral este tot ceea ce nu fac eu.

Sexul este morala noului mileniu deci sa speram intr-o lume morala.

Ultimul moralist adevarat a murit atunci cand Durex lansa lubrifiantul mentolat.

Memorez zeci de momente fara insemnatate, imagini, mirosuri, ganduri pe care le-am avut. Creierul meu, undeva intre cortex si hipotalamus indosariaza mii de franturi, sute de celule inglobare intre membrane cu figuri, caderi de lumina, culori ale unor cutii de prezervative, silabe rostite de pereti ce fura cuvintele din gura trecatorilor si le rasfrang flagelandu-si stucaturile, crampeie din partiturile unor melodii auzite in taxiuri, nume de firme, rasuflari.
Fiecare experienta (sexuala) isi are acolo, in seiful meu ,,ceva"-ul ce-mi aduce aminte. Nu retin (si stiu ca suna atat de prostituata propozitia) fiecare persoana cu care am fost dar fiecareia i-am ,,furat" ceva din ceea ce a fost in acel moment, inainte ori dupa. Retin perfect fiecare fibra a unui corp luminat frontal de un bec mult prea puternic dintr-o camera alaturata, modele de lenjerii, culori ale usilor, fire de par ingropate in cearceafuri, linii ale fruntilor. Este modul meu de a retine fiecare moment, Joyce-ian, neretinand decat inutiluri ce-mi fac amintirile atat de reale.
De la aceste franturi amintesc ori inverntez amintiri, reorganizez inexistente, regizez fiinte si-mi creez acea imaginatie pe care in alt secol am cataloga-o nebunie. In acest secol, aiureala.
In realitate, sunt prea tanar pentru a retine lucururi serioase, nu retin tehnici sexuale ori numere de telefoane cum nu retin nici orare ale trenurilor pe care trebuie sa le prind ori date de nastere; relevanta seriosului ori importantului vine atunci cand nimic nu mai este cu adevarat serios sau important. Nu ar trebui sa retinem din vietile noastre decat ceea ce ne-am fi dorit sa se intample. Este modul prin care si istoria se scrie.

Am primit de la o prietena ce-mi citeste blog-ul in mod constant o frumoasa veste, sunt nominalizat pentru cel mai bun blog al anului in cadrul ,,Galei Premiilor Gay".
Iata site-ul unde puteti vota si voi: http://www.beanangel.ro/sfg2007/gala.htm

Intoarcerea la ,,realitatea mioritica" este una din cele mai brutale experiente pe care o calatorie in strainatate ti-o poate oferi. Revenit din ,,Occidentul" pe care cu totii il blamam ca pisica careia branza la care nu ajunge ii pute nu pot sa nu ma sochez de ceea ce in mod obisnuit intr-un cotidian din ce in ce mai ocupat il iau de drept. Nu este prima oara cand vorbesc despre mizeria (atat in sens propiu cat si figurat) pe care o acceptam cu nonsalanta unui estet intr-o pinacoteca burdusita de tablouri celebre.
Problema este nu atat aceea a jegului ci a noastra. Stim ca mizeria exista, ca uratenia ne defineste totalmente mediul in care traim si nici macar nu mai astept ca cineva sa faca ceva dar la noi se practica ,,izmenele din tara pana la smoking-ul din strainatate" (vezi Dilema Veche de saptamana aceasta, articolul lui Andrei Plesu). Mai exact, intre granitele noastre suntem ,,noi" dar cum trecem de liniile punctate de pe harta, patriotismul si ,,sub pres"-ul devine un cantec pe care-l ciripim pana cand, la nici trei metri de granita -la intoarcere- scuipam zilele in care ne-am repudiat marlania.
Intre ceea suntem si ce aratam ca suntem diferenta este intr-o antiteza de cote galactice iar fenomenul a luat atata amploare incat nu mai stim ce inseamna a fi intr-adevar manierat, totul devine o minciuna practicata pana la paroxism si dincolo de el. Pe scurt, am devenit experti ca cei ai teatrului japonez al mastilor in schimbarea izmenei intr-un smoking facut din acelasi material ieftin.