Mi-e lene sa mai scriu, mi-e greata sa ma mai uit in jurul meu pentru a scrie despre ceva, mi-e mila de mine, mi-e lene de mine.

Undeva in Bucuresti (Posta Vitan) si prin mai multe pagini ale unor ziare cu editii de week-end au aparut mai nou, dupa pomenele bugetare ale bordurile bine-cuvantatilor asfaltului si a sfintilor marmurei albe, toaletele. Daca cineva crede ca e vorba de acele toalete albastre, amintiri ale oripilarii olfactive ce ar putea sa mute nasul si unui sconcs in calduri, se inseala amarnic.
Noile toalete sunt frumos metalizate, cu usi automatizate si mirosuri reci-metalice.Nabanuitele obiecte sunt un fel de ,,Alice in Tara Minunilor". Deschizi usa, cand o voce de sex indecis te intampina cu instuctiunile de folosire, te indreapta fericita spre hartia igienica si, cand te clatesti, ,,te mai pofteste pe la ea". Odata intrat nu stii, sa te indrepti spre usa privatului ori sa-ti faci trei cruci si-o matanie. Totul lustruit, totul mirosind a levantica si ,,cozonaci de-acasa".
Dar minunea tine nu mai mult de 15 minute. Dupa sfertul edenic usa se deschide automat, lumina se stinge si vocea, devenita subit grava te pofteste afara. Nu conteaza daca tu rasfoiai fericit vreo revista glossy, daca ti-era cald si bine, daca inca mai... aveai nevoie. Cu vesmintele in vine, trebuie sa iesi (in strada) si sa intri din nou, unde aceeasi voce pe care acum o recunosti, vocea unei prostituate care si-a pus deja cronometrul in functiune, te saluta ironic.
De asemenea, nu trebuie sa fi mancat banane, orez si Saprosan pentru ca nebunia cromata este sensibila. La orice miscare mai brutala, Cutia Pandorei si blocheaza si-ti comunica noul tau program pentru acea dupa-amiaza, intalnirea cu un echipaj al Politiei caruia vei avea de ales intre a-i spune meniul nesabuit ori a te preface in huligan. Alegerea e simpla, complicat e unde gasesti o bata care sa te sustina.

PS. Ideea nu este atat ne noua, toalete de acest tip sunt comune pe autostrazile austiriece asa ca sunt curios cat au costat aceste ,,obiecte de mobilier urban" (cum mandru le numea Adrieeean Videanu!) si cine le-a importat.

Fiecare iesire in occident dupa ce-ti petreci ,,milenii" de imbecilitate in spatiul carpato-danubiano-pontic este inca de la primii kilometri in Ungaria o calatorie spre tarile unde liniarele sunt o obligativitate.
,,Raiul" occidental este posibil doar prin inventarea acestui mic instrument de masurare, o bucata de 20-30 de cm de plastic, lemn ori metal frumos impartit in linioare si cifre.
Societatea occidentala este dependenta, bazata, orientata pe/spre liniar. Liniarul este modul prin care Europa Apuseana a inteles modernizarea. Tarile providentei gazonului tuns scurt exista exclusiv prin rezultatul a secole de educatie facuta cu liniarul, a colturilor indreptate cu liniarul, a punctelor despartite la diferente egale intre ele,, a firului de iarba taiat la acelasi nivel cu toate firele din jurul lui. Totul este drept, totul este in ordine, totul este in interiorul marcajelor liniarului.
Romania a inteles gresit modernizarea prin faptul ca nu a inteles liniarul. Romanii s-au uitat dupa '89 la aceasta plapanda inventie, au privit superior si si-au spus: ,,pot sa dau o linie dreapta si din ochi" si ce a iesit nu ne mai vine sa privim.