Un om valoreaza 72 de centi. Atat valoreaza pe piata internationala materia din care suntem facuti.

Viata la 20 de ani (si nu, nu mai am 20 de ani de ceva timp) nu este eterna. Candva imbatranim dar multi dintre noi continuam sa ne comportam ca la aceeasi furtoasa varsta pe care nu stiu daca ar trebui sau nu sa o regretam. Dincolo de pasiunile varstei, putine lucruri merita amintite din aceasta perioada, nebuniile si amorurile sunt dublate de aceleasi deceptii cu care la 40 de ani ne-am obisnuit deja si par mai putin dureroase.
Intr-un punct, sexul ,,casual" nu mai este o optiune, nu doar pentru ca indiferent cat i-am nega, alti tineri de 20 de ani fac ceea ce vrem si noi cu cei cu care vrem. Nu este nimic ,,casual" de la un anumit punct. Exista multi care m-ar contrazice enumerandu-si cuceririle lubrice dar realitatea este incontestabila, motivele sunt altele iar succesul unui one-night stand este dat si de lipsa unor anumiti ani din partea unuia dintre parteneri.
Ne petrecem intreaga viata practicand acel tip de sex pe care doar homosexualii si misoginii il practica, acel sex ce este acompaniat de garantia nescrisa de a fi total disociat de orice forma de atasament sentimental sau social. Cati dintre noi sunt capabili sa integreze sexul in viata lor?
Nu predic relatiile inchise in cuplurile homosexuale ori ceea ce homosexualii convinsi numesc ,,casatorie a la hetero", iau doar in calcul posibilitatea de a imbatrani singur.

Undeva intre Dumnezeu si Diavol se afla omul. Ca acesta este pozitionat mai aproape de unul sau de altul este irelevant atata timp cat acesta se afla in axa celor doua forme a puterii. Binele sau raul sunt forme identice de putere dar opuse in obtinerea acesteia. Diavol ori Dumnezeu, amandoua calitatile provin din acelasi punct indiferent de minciuna religioasa ce neaga natura divina a raului. Gravitam turbulent intre cei doi poli si realitatea este ca indiferent de apropierea fata de unul sau de altul, nu ne dam seama de acest lucru. Deviatia de la linia ce-i leaga pe cei doi ne este imposibila pentru ca reprezentam cu succes greseala celor doua puteri. Omul nu a aparut ca o creatie perfecta a acelui ,,dupa chipul si asemanarea lui" ci doar dupa chipul amandurora. Omul este mai degraba campul de batalie al puterii.
Omul nu este liber sa aleaga intre bine si rau, el este mai degraba haituit de cele doua pasiuni, tras de maini spre o parte sau alta pana cand se sfasie ramanand bucati fiecaruia dintre salbaticiuni, mai mult sau mai putin, degete, falange, trupuri sfartecate in parti egale, incheieturi zvacninde. Iadul nu exista iar Raiul este atat de exclusivist incat doar Dumnezeu de plimba in iarba rece prin gradinile lui. ,,Nu e nevoie de foc si smoala, iadul sunt ceilalti", iadul sunt Dumnezeul si Diavolul. Suntem liberi sa ne alegem doar locul din care ne rupem si cat lasam fiecaruia.

A venit primavara, soarele zambeste dincolo de ochelarii de soare cu rame albe atat de la moda, orasul pare mai putin urat din cauza celor cateva tufe si copaci care au mai scapat holocaustului Videanu, omul care a reusti performanta de a taia mai multi pomi decat borduri puse pe strazile prost asfaltate. Astenia de primavara loveste familia Basescu, fiica se crede politician de renume desi singurul lucru care o aseamana cu acestia este parul de lungimea barbii lui Kogaliniceanu, taticu` marinel se crede... Presedinte nimeni nu-l mai ia in seama, jurnalistii infloresc cu trandafiri spinosi din gaurile tonomatelor iar pe cei multi si nefericiti ii apuca alergiile.
Cumva, printre mirosul merilor si caisilor infloriti (da, trebuie sa iesiti din oras pentru a-l simti) pofta ti se taie la izul dulce al organizarii GayFest 2008. Forumurile, militantii si trei travestite deranjate de tanga-ul din textil prost s-au revitalizat pentru urmatorul episod din ,,Omor la bulivard".
Nu pot sa nu fiu de acord cu manifestatiile gay si cu un proiect de comunicare eficienta doar ca din acest motiv nu sunt prietenul acestui eveniment. Pe langa aiureala totala a organizatorilor de tipul boilor de la caruta (hais-cea), fara un plan, fara a sti ce vor, dar cu (Evrika) un afis talentatii angajati ai Accept nu prea stiu cum sta treaba. Deloc! Le inteleg pasiunea dar nu imi explic penibilul prelungit pe mai multi ani. Chiar nu si-au dat seama ca nu se descurca? Si daca nu, de ce nu angajeaza pe cineva. Mi se vor replica imediat lipsurile financiare ale Accept, donatiile mici, etc. dar acesta este un discurs pe care orice organizatie nonguvernamentala il are sau ar trebui sa-l aiba. Este normal ca aceste organizatii sa nu aiba niciodata indeajunsi bani dar au trecut destui ani pentru a realiza ca au nevoie de cineva care sa stie ce face.
De aceea nu pot decat sa preconizez acelasi eveniment, aceasi lipsa de inventivitate, acelasi mars flancat de in fiecare an tot mai multi politisti. Nimic nou, nimic care intr-adevar sa informeze oamenii, aceeasi sufocare a ong-ului de catre jurnalisti, aceleasi materiale. Si nu, nu este vina jurnalistilor, este vina Accept pentru ca nu stiu sa gestioneze comunicarea. Le scapa din maini, oamenii speculeaza si usor totul se transforma intr-o situatie de criza pentru organizatia respectiva si cel mai groaznic este ca acei oameni nu-si dau seama de acest lucru. Lasati psiholoagele, angajati si un PR.

Homosexual inseamna in perceptia ignoranta generala (perfect explicabila), barbati care se travestesc. Fusta, ,,toace", rujuri si mirosuri dulcegi. Lycra love!
Realitatea (fara Vantu) e putin diferita (poate ca ar fi corect reflecatata daca si Vantu s-ar travesti): dintre hoardele flamande intr-ale perversitatilor scartaite pe paturi jilave, putine stau la mai mai multi centrimetri (decat o erectie) departare de pamant. Nu sunt multi perversi in lume si acestia ar trebui tratati cu multa grija, ei sunt poate succesul impotriva conformismului societatii sau poate doar o deviatie de la majoritate. In orice caz, travesti-ul este atat de vechi printre pasiunile sexuale incat este uimitor ca are parte inca de atat interes. Este poate chiar gresit sa o incadram la ,,perversiuni" dar dincolo de corectitudinea politica, mai tot ce nu e albinuta si floricica este pervers. Homosexualitatea este perversa. De ce militantii pentru drepturile lgbt tot incearca sa schimbe aceasta credinta nu inteleg. Ce este rau in perversitate? Sa ramanem perversi de dragul anticonformismului.
Travestiul este, pe langa titlul unei carti inteligente a atletului cu tricou stacojiu al literaturii autohtone optzeciste, Mircea Cartarescu, arta de a arata fals, fals dar credibil. Nu gnomii, hobbitii si alti mamuti. Pasiunea artei si in poate si a homosexualitatii este de a falsa realul sau in cel de-al doilea caz naturalul cu minima conditie de a mima realul. Sa fie fals, sa-l simti fals dar sa te uimeasca, sa-l simpatizezi, sa-ti impuna chiar tie falsul sentiment ca ai dori ceea ce vezi.
Romania, in istoria ei gay sufera din lipsa travesti-ului. Motivele sunt multiple (de la contextul politic - comunismul, intarzierea cronica a curentelor artistice in spatiul autohton pana la greoaia modernizare a mentalitatii prin dominatia bisericii) dar rezultatul este simplu, romanii nu au travesti. Desigur o sa fiu contrazis de ,,toace" de la inaltimea de croaziera a avioanelor dar ceea ce vedem noi nu sunt decat triste comedii. Ne lipsesc travestitii de calitate pentru ca ne lipseste istoria travesti-ului.
Exista putine travesti-uri reusite pe la noi dar acestea nu-si gasesc explicatia in studierea ,,colegelor" ci mai repede printr-un talent inascut de a copia feminitatea. Aceste putine cazuri cad repede pentru ca oricat ai privi mersul femeii cu vagin original, stampilat cu garantie si holograma ca bateriile de la telefoanele LG, numele, materialul, repertoriul ti-l alegi singur(-a). Iata de ce avem travestiti cu nume de burguri germanice cu caracterul apropiat cociobelor romanesti zoite langa peretii exteriori ai cetatii, cantarete de muzica populara, catange miorlaite in filmari cu adevarat tragice pe YouTube ori petrute. Sa nu o uitam pe divina Naomi caracterizata prin lipsa totala a intelectului. Atunci cand te travestesti, oricat ai vrea trebuie sa compensezi socantul prin inteligenta, din pacate Naomi compenseaza deficitul major de gandire prin falimentul definitiv si ireversibil al neuronilor.

Week-end-ul acesta, pe langa privit linia etern stramba a peretilor construiti in Romania si bocit maramuresan dupa ,,pretin" m-am lasat scos din casa sub amenintarea ,,daca nu iesi promitem ca venim la tine la balcon si urlam pana la doua dimineata serenade de la coada la cap".
Pe langa regulile deja scrise de Moise pe munte ale despartirilor, ,,nu pofti la frigiderul tau ca la cornul abundentei" si ,,nu utiliza cardul la cumparaturi pentru ca nici Dumnezeu nu are atatia bani ca sa-ti acopere pungile cu care iesi din magazin" ar mai trebui adaugat: ,,nu-ti lasa prietenul pe care vrei sa-l scoti in oras singur in fata sifonierului".
Exista mereu in dulapul oricarui homosexual care se respecta acea pereche de pantaloni pe care a cumparat-o desi stia sigur ca nu-i trebuie, ca sunt scumpi si ca sunt... ,,al naibii de curva". Acei pantaloni stau cuminti in sifonier stiind ca nu-i vei purta niciodata, ca nimic, nici chiar un crah financiar nu te-ar convinge sa-i porti, dar iti plac. Ai mei sunt de un albastru nebanuit de puternic, strimti, pana, elastici, punk. Sunt imposibili. I-am cumparat intr-un moment de iubire textila nemarginita pentru mai multe zerouri la pret decat as da in mod normal pentru un pantalon dintr-un magazin cu nume din Munchen.
Iesit in strada, acoperit de privirile suspecte ale baietasilor din cartierul nu cel mai select (iertata fie-mi sitautia locativa, amin) am traversat pana la taxiul ce ma astepta cuminte cu semnalele de avarie calculand secundele.
Nu cred ca a mai ramas cineva in orasul acesta care sa nu stie ca sunt gay dupa pantalonii acestia. De un albastru violent, pantalonii par a fi ca cei doi ,,g" din Google iar intre picioarele mele puteai in acea seara sa dai orice search. Acum pantalonii stau aruncati pe un scaun, triumfatori ca si bisericile lui Stefan cel Mare. Nu intrebati de turci, nu recunosc nimic.

A aparut in sfarsit la Editura Trei romanul ,,Românul. O autobiografie erotică" de Bruce Benderson in traducerea Alexandrei Mustatea. O am in geanta, abia am iesit din librarie. In seara aceasta nu am nici un alt program in afara de a citi cartea si a asculta muzica buna. FARA LUMANARI! Romantismul este desuet, perversitatea e la moda.

Link-ul pentru mai multe detalii aici.

Trei ani. O mica eternitate finalizata printr-o mica apocalipsa. Oricat m-as minti ca nu simt nimic, ca ceea ce am facut a fost bine in special pentru mine, acesti trei ani sunt greu de trecut cu vederea. Timp de trei ani am fost alaturi de o persoana, aproape in fiecare zi mi-am legat viata de a lui iar acum simt golul de langa.
Acum ceva timp, o americanca nebuna a brevetat o perna ce te imbratiseaza. Perna se prelungeste la spatele tau cu un bust si o mana pufoasa. Sigur acea femeie abia a iesit dintr-o relatie.
Realitatea este ca tot ceea ce fac, il fac acum dupa mult timp singur. Merg singur la cumparaturi, mananc singur, ma uit la filme proaste de unul singur, ma plictisesc singur. Doar ca am uitat cum se fac aceste lucururi singur. Mi-am obosit deja prietenii fiind mereu alaturi de ei, mi-am programat urmatoarele trei week-end-uri in afara orasului si sunt dispus sa accept si invitatia cea mai proasta piesa de teatru decat sa merg acasa.
Sunt sigur ca nu sunt primul ce o spune dar cumva ar trebui sa existe un fond mutual al despartirilor, un sanatoriu de recuperare unde dupa profesionisti sa te invete sa duci lingura la gura si sa mergi. Sa intri pe canale rusionase de mIRC si sa-ti exprimi fanteziile nu departe de o intalnire cu cineva care foarte probabil te va dezamagi. Reusita unui astfel de sistem de asigurare, ceva asemanator MediCare-ului englezesc sta in miile de oameni singuri din Bucuresti.
Suntem dovedit prin studii un oras de oameni singuri, stresati, ocupati cu tot mai putine sanse de a avea relatii stabile. Intr-un oras ce devine tot mai dedicat businessurilor serviciilor, unde biroul este noua fabrica, alienarea vietii noastre sociale este imperceptibila. Dar nu este singura vina, intr-adevar, suntem oameni ocupati dar parca invariabil devenim oameni indiferenti fata de vietile noastre. Cel mai bun sunt cosurile de cumparaturi ale oamenilor, femei si barbati singuri. Pline de cretinatati pe care nu le-ai manca in veci in compania cuiva, mancare a delasarii, a lehamitei. O singura periuta de dinti. Mancarea direct preparata cumparata din magazin, cutiute incolore stand cuminte in ordine pe banda rulanta inaintea chipsurilor si a carbogazoaselor indulcite artificial Zero.
Urati-ma ca spun asta dar acum imi doresc o astfel de perna si imi doresc un astfel de fond. Uimitor doar cum mananc salata si paine uscata. Macar nu ma indop, in cazul meu despartirea are beneficiul ca nu ma ingras.

PS. Promit ca acesta sa fie ultimul post legat de despartirea mea. Gata! O sa scriu din nou despre tragediile lubrifierii, prostia prezervativului ultra-thin si pasiunea ratata a jucariilor erotice cu sufletele intoarse cu cheita.

Au trecut deja doua saptamani si nu sunt cu o zi mai departe de a suferi. De ce naiba trebuie ca despartirile sa fie atat de deprimante, mai ales cele care stii ca-ti sunt prielnice. Doare!

Definitie: IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relaţii sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. şi refl. recipr. A ţine extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

Sursa: DEX, editia 1998, pag. 510.

Concluzie: Nu iubesc nici macar dupa definitiile de dictionare. Astept erata: ,,include si homosexualii mai putin pe Markus.

Treaba cu tristetea, depresia si plansul pe umarul lat al unui efeb agatat pe canale pe care ti-e rusine sa recunosti ca intri nu tine. Pe cine prostesti? Iti pare bine ca te-ai despartit. In sfarsit ai timp sa-ti faci manichiura de cate ori te taie capul pentru ca dupa, satisfacand manual organe de marimi, forme, nuante diferite sa-ti privesti degetele cu unghii perfect conturate. Sa nu te razi tot week-end-ul. Sa te intereseze prea putin daca maine ai program sau daca poti sa iesi cu prietenii la bere fara sa-i dai explicatii celuilalt. Pleci din tara, din oras, iesi intr-un club de pe o strada pe care nu o poti pronunta si cauti un taxi desi nici macar nu stii cum ii zice la ,,taxi" in limba asta imposibila. Esti in Ungaria, in Cehia sau esti prea beat sa-ti dai seama daca esti sau nu in Romania.
Am plecat din oras, nu am parasit tara dar drumul nebun m-a facut sa cred ca un zbor spre tarile calde ar fi fost o alternativa inteligenta. Tari calde unde homosexualitatea nu este interzisa prin lege si unde poti frecventa cluburi din care iesi cu integritatea morala la un nivel infinit inferior Laurei Andresan, Plugaru si Monica Columbeanu la un loc. Cuminte, fara escapade maniace in cautarea manichiurii perfecte am luat calea muntelui autohton unde experientele sexuale daca nu esti in cuplu se restrang la a sta noaptea in padure si a astepta violul zoofil al unui urs dintr-o rasa pe cale de disparitie. Am dormit, am umezit cu vise cretine lenjeria si duminica inspre seara am luat un tren supraestimat ca si categorie si taxare pentru mizeria oferita inapoi spre calvarul pe care-l iubim atat de mult: Bucuresti.
Luni dimineata, alta saptamana. Week-end-ul acesta a fost atat de departe incat relatia mea pare la o era departare. Au trecut o saptamana, doua zile si patru ore.

Exista momente frumoase si momente urate pe care le retii dupa ce o relatie se incheie. Ramai cu amintirile fluturilor in stomac, cu pasiunea primei nopti, cu stangacia aceleiasi nopti, cu forma perfecta a vietii pe care si pentru doua secunde ai simtit-o alaturi de persoana care te-a facut sa suferi magistral, repetat si pe care acum nu ti-o mai poti imagina iubindu-te. Ca nu te-a iubit niciodata este foarte posibil, sau macar preferabil pentru tine sa crezi acum astfel.
Orice relatie, in pesimismul ei incepe de la premisa elementara ca se va sfarsi. Desi tragic, este imposibil sa astepti ca relatia ta sa existe la infinit. Relativismul sentimental este o protectie ce-ti usureaza sfarsitul.
Cred ca ceea ce vreau sa spun este ca dupa trei ani aflati intr-o relatie, aceasta s-a sfarsit. Cred ca doare dar este prematur sa realizez. Incheierea unei relatii este diferita de moartea cuiva Aceasta nu incepe de la punctul mortii din simplul motiv ca daca relatia s-a terminat abrupt, printr-o dezamagire, nu o sa-l pomenesti in termeni buni si nici nu o sa-l regreti. Regreti partidele, stabilitatea dar nu-l regreti pe el.
Imi este imposibil sa sufar la sfarsitul unei relatii deoarece nu retin detaliile pentru care ar trebui sa sufar. Da, regret timpul, regret relativa fericire dar nu-mi aduc aminte de momentele cheie, de acele clipe in care in absurd mi-am spus, ,,asta e relatia perfecta", asa ar trebui sa fie tot timpul.
Mult mai putin sentimental este faptul ca nu retin ultima partida. De saptamana trecuta de cand s-a produs ruptura incerc sa-mi aduc aminte momentul, sa-mi dau seama cum a fost, sa-mi intiparesc amintirea acelui moment. Dar nimic! A disparut pur si simplu din sistemul meu neuronal. E de negasit. In compensatie, retin pana la unitatea minima a inspiratiilor acel prim moment si-mi dau astfel seama ca de atunci nimic nu a mai fost lafel. O relatie, desi este o comparatie desueta, este egala cu dependenta. Exista acel moment unic de pasiune dupa care tanjesti in sevraj pentru tot restul timpului.

Observ din ce in ce mai des oamenii care circula cu metroul, acest bine-cuvantat mijloc de transport pe care Videanu inca nu ni l-a distrus de tot in foamea lui de a pune borduri. Si totusi sa nu speram, parca vad ambutiaje pe sinele invelite in tubulatura de ciment din cauza unei bine-nimerite borduri intre statiile P-ta Unirii si Universitate.
Desi metroul pare a fi in orele de varf acelasi mijloc de transport tipic Bucurestiului - si anume pe langa inghesuit, sufocat adaugi urat mirositor - cu timpi ce te fac sa te gandesti la limita unei partide sexuale (8-10 minute dupa studiile americanilor prosti ce nu au nimic mai bun de facut decat sa calculeze aceste 8-10 minute), oamenii par cumva a se fi ,,gatit" anume pentru a nu circula cu RATB-ul. Sa intre la Metrorex bunicutzele isi pun hainele de sarbatoare, tipii ingheata frizuri in nori fulminanti de fixativ, duduitzele isi pun acel make-up ,,eu sunt proaspata ca primavara" iar muncitorii...imi pare rau, lor nu le gasesc o constructie de cuvinte ,,dexuite".
Exista in aceste vagonase laptos-metalizate de origine canadiana un micro-cosmos al Bucurestiului. Fiecare statie are oamenii ei la care coboara si parca pentru fiecare peron acestia sunt diferiti. Este si din cauza cartierului pe care-l deservesc dar indiferent de motiv statiile si oamenii acelor statii au acea caracteristica ce te faca sa spui, Tineretului, Eroilor sau Industriilor.
Venind din suburbiile damnate si totusi curand promitatoare ale unui oras al carui sistem de transport subteran este la nivelul fecioarei din bordel, vagoanele poarta razleti muncitori, cuminti eroi ai disponibilizarilor ramasi pe baricade pentru a ingropa mastodontii si duduiau in Bucurestiul ceausist, angajate ale metroului etern cu receptorul la ureche ce-ti siluiesc cartele prin minuscula gaura a caseriei (si ce o sa se aleaga de aceste Venere ale tubului intunecat cand se vor monta aparate lucioase care sa le inlocuiasca) si betivi ajunsi la capat de linie sprijiniti pe umerii sarmaluiti ai gospodinelor coborate la Piata Sudului.
Trecand de statiile de granita, Titan, Piata Sudului, Gorjului oamenii se schimba. O emancipare, un capitalism infundat in conversi se observa, la Brancoveanu urca Trendy Chic-ul, la Gorjului cursantele de la Litere, la Grozavesti eternul student iar la Politehnica nu urca parca nimeni.
Exista si bruiaje in drum spre centrul cosmopolit, Eroii Revolutiei sau Muncii. Oricat s-ar stradui cei ce urca de aici par exagerati. Femei ultrafardate, dandy ai adidasului auriu, trenningul purtat ca un costum si geanta sport, acel incomod rucsac de mana pe care tineri epilati pe picioare si freze suvitate ascunse sub sepci pe care in mod obligatoriu troneaza numele sau logo-ul unei firme, le poarta.
Fita este in largul ei in monstruoasa statie P-ta Romana. Acolo debarca de peste mari si tari, de pe toate tronsoanele acei ,,priveste-ma, exist", clienti de seara ai teraselor fast-food-urilor din zona. Dincolo de aceasta statie, spre Aviatorilor, raman costumele, oamenii de birou.
Doar P-ta Unirii nu se incadreaza nicaieri. Acela este poate ,,melting pot"-ul statiilor anterioare, un fel de cazan in pasajul dintre cele doua gari subterane in care nimic nu mai ramane asa cum a intrat. Ceva din tine se transforma, te ravaseste, te transpira, te demoleaza. Este poate impresia eterna in acel pasaj ca dupa ce ai inotat in Stix pana la cele trei trepte cerberice, se arata nu lumina edenica ci huruitoarele benzi rulante ce duc desi in sus in haul altui iad.

Cinci lucruri care m-ar convinge sa devin heterosexual:

- sa fac sex intr-un ,,mertzan" cu manelele urland in difuzoare. In ,,mertzanul" Copilului Minune.

- sa traiesc in tara lui Mahmoud Ahmadinejad. Stiu ca printre ,,kinky"-urile orientale se afla si excitarea pana la ejaculare prin simularea spanzurarii dar nu ma inscriu printre omuletii mici care ridica doua degetele si tipa ca fanaticii: ,,vreau si eu, vreau si eu!".

- sa-i numar ouale lui Adrian Nastase.

- sa am un curs de Geopolitica cu prof.dr. Elena Udrea.

- s-o vad pe Naomi goala.

Locuiesc intr-un cavou comunist, cu avizier acoperit cu musama si batrane care-ti dau ,,buna seara" de pe scaunelele pliante rumegand ultima barfa adusa cu liftul din inaltimea etajelor ivaluite in smog, din taramul mamutilor penthouse fara apa calda la robinete, de pe culmile de unde doar cablul de internet fluturand peste fatada si sinucigasii mai coboara.
Urc vreo doua scari mirosind a clor diluat in jeg zoit din teul femeii de serviciu ce adora treptele invers directiei mele. Ajung la capatul superior al lor oftand si jurandu-mi ca de maine o sa duc o viata sanatoasa si o sa merg la sala pentru a-mi antrena si altceva in afara de muschii oculari.
Pasesc maiestuos peste podeaua pe care mi-o imaginez fisurandu-se ca un biscuite inmuiat prea mult in ceai, imi compun in minte cutremurul care va faramita betonul prelucrat in graba, cum ma vor gasi dupa doua zile in moloz, viu, intr-o pozitie winsletiana, imbracat intr-un diamant albastru. Ajung in fata scarilor care urca dincolo de etajul meu si realizez ca n-am urcat niciodata mai departe de aici.
Sigur dincolo de treptele acelea pe care nu le voi urca niciodata se afla Edenul, ca Sfantul Petru sta asezat pe ultima treapta harjonindu-se cu ceilalti ingeri de pe palier, cum mama lui iese la usa deschizand granita unui imperiu al ciorbelor de perisoare si fripturilor cu cartofi prajiti si telemea razuita. Dincolo de etajul meu este o alta intrare in Nirvana care lui Eliade i-a scapat, dincolo de treapta aceea mai lustruita ca randul care o domina deasupra ei se afla otrava atat de dorita de Cioran.
Usa liftului sta grava in fata scarilor, pregatita sa-i inghita cei ce aluneca de pe treptele Raiului, din trupul pe care-l ascunde urla monstri metalici, flacari carbonizate si vaselina imbibata de praf. Pe palierul meu este Purgatoriul, intre scara si gaura gheenei de unde urca mereu Mefisto si astepta sa-l inviti de trei ori dincolo de butonul de ebonita tocita si sagetile verzui.
Cum inchid usa din lemn stratificat patrund intr-o lume a ateilor, dincolo raman ingerii si diavolii, sfintii si pacatosii, evlaviosii si sinucigasii. Dupa ce rasucesc monoton cheia raman doar eu.

Orice am face, nu putem sa nu ne scarbim de Bucuresti, de Romania. Dincolo de patriotismul stereotip pe care ar trebui sa-l afisam de 24 ianuarie, subjugandu-ne dorinta primara de a nu o mai vedea pe Elena Udrea la televizor, pe Traian Basescu ranjind prin saloanele Otopenilor, pe Tariceanu crispandu-se in fata unui leu cadaveric si a unei economii in moarte clinica, mascam tristetea nu de dragul sentimentului de iubire nationala ci ca o resemnare asupra maruntului ce ne face jegosi, prosti si nesimti.
Retorica ,,occidentului avansat" ne spune ca e doar o chestiune de timp pana cand vom ajunge si noi la modelul european de civilizatie iar exemplul ungar, polonez ori ceh arata ca se poate, ca si capaunii pot dansa vals. Doar ca nu e adevarat! Desi acum 18 ani am pornit mai mult sau mai putin din acelasi bloc comunist schiziofrenic (si sunt pregatit sa admit Securitatea mult mai violenta din Romania, infometarea si inexistenta unei disidente reale care sa preia puterea) noi romanii nu am reusit sa trecem nu de problemele de economie capitalista, de politica, etc. pentru ca nu am reusit sa trecem de aceeasi prostie, nesimtire si acelasi jeg.
Ne-am integrat in foruri militare, politico-economice dar cum treci granita in tara mioritelor corupte cum maruntisurile te napadesc. Scuipati pe trotuare, placi de marmura crapate la nici o saptamana de la finalizarea lucrarii (vezi parcul dintre Spitalul Coltea si Ministerul Agriculturii), mirosuri livide in metrouri.
In mai putin de un kilometru de mers prin orice colt al Romaniei (chiar si prin paduri unde regasesti culturi de P.E.T.-uri, cercuri perfecte de iarba arsa de unde mai duhnesc mititeii si ceafa) nu poti sa nu observi delasarea, impotenta intelectuala, regresul, soiosul. Este pretutindeni si a nu-l observa inseamna patriotism.

Deschid ochii. Nu i-am avut inchisi nici pana acum dar realizez ca ii deschid. Observ puncte albe pe tavanul negru.
S-a prabusit peste mine dar nu si peste el. S-a prabusit pe sub mine si pe el. Pe mine nu m-a atins.
Imi intind picioarele observand arcul format de talpi. Numar ridurile. Nici unul.
Capul mi se loveste perna de pe care nu s-a miscat pana acum. Brutal, dur, sensual.
Simt incordarea lui si laxul corpului meu ghemuit pe el.
Nu ma misc. Nu simt ca ma misc.
Ii simt miscarea. Miscarea lui este inerta.
Simt cum nu ma misc. El nu simte cum eu ma misc.
Ma incordez opus ghemuirii lui. Isi elibereaza muschii.
Tavanul se albeste. Punctele se albesc
S-a ridicat, inchide usa si aud apa cum curge inapoi in robinet.
Ma trezesc intr-un vis.

Frumosul este mandatoriu unui homosexual de succes. Frumosul sau falsul. Intr-o lume in care fondul de ten nu este tocmai o crima dar unde inesteticul dublat de o saracie a obiectului lubric este un pacat capital, aspectul sau mai exact, vizibilul sunt foarte importante.
Frumosul homosexual nu a evoluat in mare masura din antichitate pana in postmodern decat in ,,liberalizarea" placerilor inestetice. Fie era lui Alexandru cel Mare sau a Flamingo Boys six pack-ul guverneaza, fibrele tensionate devin o pasiune iar genoflexiunile sexuale o epifanie. Trimite un grup de homosexuali entuziasti intr-o gliptoteca si acestia vor resimti aceeasi erectie ca cea a vechilor greci.
Similar revolutiei estetice feminine, de la Rubens la tanga, de la corset la jeans, gay-ii au revolutionat frumosul masculin prin a inceta sa-l defineasca. In nici o alta comunitate, placerea pentru inestetic nu s-a manifestat atat de pregnant in epoca moderna ca la homosexuali. Intr-adevar, literatura pornografica occidentala a secolelor in care noi editam doar biblii prezinta pasiunile lubrice contra frumosului dar invariabil desfranarea sfarsea prin siluirea pana la distrugere a frumoasei si nu prin pasiunea uratei.
Homosexualitatea a scos in public placerile inestetice si le-a luat drept normale, bear, fat-boy, ori sugar-daddy. Acest lucru a fost posibil prin valul mult mai mare al acceptarii homosexualilor. Coming out-ul minoritatii a relevat nu doar minoritatea ci si pasiunile mai putin estetice ale acesteia.
De ce? Rational, heterosexualitatea si-a ascuns pasiunea prin casatorie si adulter. Una mai hulita ca alta dar ignorate in aceeasi masura de catre societate. Nimeni nu este interesat de sexualitatea in interiorul cuplului deoarece pornesti de la premisa ca aceasta este ori normala ori lipseste cu desavarsire, caz in care sexul in cuplu se extinde la amant/a. La homosexuali, aceasta normalitate a sexului nu exista deci mult mai rapid se manifesta interesul fata de ce se petrece in interiorul unui cuplu si implicit dincolo de el. Intr-adevar, barfa despre soti este savuroasa dar piere rapid in favoarea barfei despre fiul homosexual al vecinei de la etajul cinci.
Astfel homosexualitatea a devenit stindardul pasiunilor atat estetice (homosexualii lucrati la sala de forta din anii `80 ce au generat invidia heterosexualilor pentru succesul pe care il aveau din punct de vedere erotic la femeile heterosexuale rezultand metrosexualii) dar si inestetice prin pasiunea privitului pe gaura cheii.

Knut (ursul polar de la Gradina Zoologica din Berlin) o s-o manance pe Paris Hilton.

Traian Basescu o paraseste pe Elena Udrea in favoarea Zoei Petre. Calin Popescu Tariceanu ramane prim-ministru. Asa doar sa-i faca in ciuda lui Base. Hidrobicileta si crucisatorul.

Elena Basescu se insoara cu Hrebe junior. Becali le este nas iar eu domnisoara de onoare.

Catedrala Mantuirii Neamului se construieste la Ciorogarla.

Nu o sa-mi mai cumpar lenjerie intima perversa. Doar chilotei in culoare unica cu mai mult de 4 cm patrati de material.

Nu o sa mai mananc carbohidrati. Nu mai mult de o tona pe zi.

Ma convertesc la musulmanism pentru a merge in concediu in Dubai. Dupa care trec la catolicism, se pare ca preotii lor au o viata sexuala mai activa decat media nationala a Olandei.

M-am hotarat sa escaladez munti, vreau striatii naturale.

Am implinit 200 de post-uri! Urii, uraa!